Percheziţii DNA la Autoritatea Electorală Permanentă Bucureşti



Procurorii DNA din Ploieşti fac, marţi, percheziţii la locuinţa preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, şi la sediul instituţiei, într-un dosar în care sunt investigate infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Perchezitii DNA la Autoritatea Electorala Permanenta Bucuresti
Percheziţii DNA la Autoritatea Electorală Permanentă Bucureşti

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că sunt percheziţii în desfăşurare la sediul Autorităţii Electorale Permanente şi la locuinţa preşedintelui instituţiei, Ana Maria Pătru.

Potrivit aceloraşi surse, percheziţiile au legătură cu alegerile din ultimele cicluri electorale, fiind vizat, în principal, scrutinul din anul 2009, atunci când Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat de preşedinte al României.

"În cursul dimineţii de 15 noiembrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în 4 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Vâlcea, din care o locaţie se află în incinta unei instituţii publice, restul la domiciliile unor persoane fizice", transmite DNA.

Faptele vizate în cauză ar fi fost comise în perioada 2008 -2015.

Etichete: AEP, Ana Maria Pătru, Autoritatea Electorală Permanentă Bucureşti, perchezitii Autoritatea Electorală Permanentă Bucureşti, perchezitii bucuresti

0/1 COMENTARII
Cris
15 Nov 13:16
+0
VOTURI
-0
Deci, din 2009, de la presupusa frauda, pana in 2016 nu s-a trezit nimeni sa ancheteze vreo spalare de bani electorala. Acum, brusc, s-a facut lumina. Cine mai pune botul?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE