Percheziţii DNA la Poliţia Sinaia. Sunt VIZAȚI șefii instituției



Percheziţii DNA la sediul Poliţiei din staţiunea Sinaia, miercuri dimineața, într-un dosar de trafic de influenţă în care sunt vizaţi şefii acestei instituţii.

Perchezitii DNA la Politia Sinaia. Sunt VIZAȚI sefii institutiei
Percheziţii DNA la Poliţia Sinaia. Sunt VIZAȚI șefii instituției

Procurorii DNA Ploieşti se află, miercuri dimineaţă, la sediul Poliţiei Sinaia, unde fac percheziţii în biroul şefului instituţiei, comisarul şef Marin Tudorică, şi în biroul adjunctului acestuia, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. 

Conform surselor citate, percheziţiile au loc într-un dosar în care sunt vizate fapte de trafic de influenţă şi urmează ca cei doi să fie duşi la audieri la sediul DNA Ploieşti, în cursul zilei de miercuri.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2013-2015.

În cursul zilei de 13 ianuarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații, situate în judeţul Prahova, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", anunţă DNA într-un comunicat remis B365.ro.

Etichete: DNA, percheziţii, poliţia, sinaia, trafic de influenţă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE