Percheziții DNA la UNPR pentru a vedea cum s-au cheltuit banii din Fondul "Solidaritatea"



Porcurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, în luna decembrie a anului trecut, mai multe percheziții la partidul condus de Gabriel Oprea, UNPR. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru fapte de corupție.

Perchezitii DNA la UNPR
Percheziții DNA la UNPR

Potrivit unor surse apropriate anchetei, procurorii anticorupție au mers în luna decembrie la sediul partidului și au ridicat mai multe documente, care vor constitui probe în acest dosar.

Aceleași surse susțin, potrivit Realitatea TV, că ar fi fost cheltuiți ilegal banii partidului.

Mai exact, există suspiciuni, potrivit surselor, că liderii UNPR ar fi deturnat fondul pentru sinistrați, scrie realitatea.net.

UNPR transmite, printr-un comunicat de presă, că perchezițiile vizează modul de cheltuire a banilor din Fondul "Solidaritatea". 

"Subiectul se referă la solicitarea, în decembrie 2015, de către DNA, a unor documente privind modul de constituire a Fondului „Solidaritatea" şi destinaţia finală a sumelor încasate în acest cont.

Precizăm că, în mai 2010, UNPR a anunţat deschiderea unui fond de solidaritate pentru sprijinirea celor afectaţi de criza financiară. UNPR a lansat, la acel moment, o invitaţie către politicieni, parlamentari, agenţi economici şi către toţi cei care doreau să contribuie, să facă donaţii în contul respectiv. Persoane din conducerea partidului au făcut, la rândul lor, donaţii în cont, din veniturile personale.

Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a deschis un cont de solidaritate cu acelaşi scop – diminuarea efectelor crizei economice.
UNPR a vărsat, în data de 12.10.2010, în contul deschis de MFP toate sumele acumulate din donaţii cu această destinaţie", susține UNPR. 

Etichete: percheziţii DNA, UNPR

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE