PERCHEZIŢII în Bucureşti şi 10 judeţe. Grupare specializată în clonarea de carduri, destructurată



O grupare specializată în clonarea de carduri care acţiona în Franţa, Italia şi România a fost destructurată în urma unor percheziţii făcute Bucureşti, în zece judeţe din ţară şi în Italia, valoarea prejudiciului fiind estimat la 60.000 de euro.

Grupare specializata in clonarea de carduri, destructurata
Grupare specializată în clonarea de carduri, destructurată

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de DIICOT, procurorii au făcut, marţi, 20 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoşani, Caraş-Severin şi Dolj, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi proxenetism.

Anchetatorii suspectează că membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat, începând cu anul 2013, atât pe teritoriul României, cât şi pe teritoriul Franţei şi Italiei, activităţi de "skimming" - montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci - şi au falsificat instrumente de plată electronică pe care le-au folosit pentru retragerea de numerar sau achiziţionarea de produse de vestimentaţie şi încălţăminte de la mai multe societăţi comerciale din Italia.

Grupul format din 30 de persoane era condusă de Mihai Nazare, zis "Moşu" sau "Tătucu", persoană cu influenţă şi legături în cele mai importante grupări din lumea interlopă, potrivit DIICOT.

Totodată, Nazare este acuzat că a coordonat, pe teritoriul Italiei şi al Elveţiei, o activitate de obţinere de venituri de pe urma practicării prostituţiei de către persoane recrutate din România.

Procurorii au ridicat la percheziţii trei hard disk-uri, cinci laptop-uri, o tabletă, 30 de suporţi optici, două memory stick-uri, 15 telefoane mobile, zece cartele SIM, nouă carduri bancare, suma de 20.000 de lei, precum şi 4.100 de euro.

Valoarea prejudiciului estimat este de 60.000 de euro.

Potrivit DIICOT, Autorităţile judiciare din Italia au emis faţă de Mihai Nazare şi alţi şase membri ai grupului infracţional organizat mandate europene de arestare, care urmează să fie puse în aplicare de autorităţile judiciare competente.

Simultan, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, au avut loc percheziţii şi pe teritoriul Italiei, sincronizate şi coordonate de către procurorii din cadrul Procuraturii Republicii din Monza.

Etichete: carduri clonate, clonare de carduri, perchezitii bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE