Percheziţii în Capitală la traficanţi de persoane



Poliţiştii şi procurori din cadrul DIICOT au făcut, miercuri, şase percheziţii la domiciliile unor presupuşi traficanţi de persoane din Bucureşti şi Giurgiu care ar fi exploatat, timp de patru ani, tinere din România ce se prostituau în Germania, Spania şi Italia, cazul fiind în lucru în cooperare cu autorităţile celor trei state. Din locuinţe au fost ridicate echipamente IT, documente şi aproximativ 38.000 de lei. Şase persoane au fost ridicate şi duse la audieri, anunţă news.ro.

Perchezitii in Bucuresti
Perchezitii in Bucureşti

 

"Investigaţiile au relevat faptul că, în perioada 2012-2016, opt membri ai grupării infracţionale ar fi recrutat, din România, prin metoda Loverboy, şi gazduit (în România şi în străinătate) mai multe tinere (cu situaţie materială precară sau provenind din familii dezorganizate), pe care le-ar fi obligat, prin ameninţări şi violenţe, să practice prostituţia în cluburi sau la stradă, în Italia, Spania şi Germania, în folosul lor. Până în prezent, au fost indentificate zece victime, în Italia, Spania şi Germania", precizează DIICOT.

Din exploatarea tinerelor, gruparea ar fi obţinut beneficii financiare importante, ce ar fi fost folosite în achiziţionarea de bunuri mobile - în special autoturisme.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate dispozitive mobile şi IT, documente şi înscrisuri, 38.500 de lei şi au fost indisponibilizate mai multe autoturisme.

Şase persoane au fost ridicate şi duse la audieri la sediul central al DIICOT.

Anchetatorii români lucrează la acest caz de câteva luni împreună cu poliţişti din Germania, Spania şi Italia.

Etichete: percheziţii, perchezitii bucuresti, trafic de persoane

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE