Percheziţii în Capitală şi alte judeţe, la persoane suspectate că introduceau heroină în penitenciar



Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş au făcut, luni, şapte perchezţii în Capitală şi în judeţele Argeş şi Giurgiu la persoane suspectate că introduceau heroină în penitenciare. Douăzeci de persoane vor fi duse la audieri la Piteşti.

Perchezitii in Capitala
Percheziţii în Capitală

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, au făcut, luni, şapte percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Mioveni, şi a municipiilor Giurgiu şi Bucureşti, la locuinţele şi locurile de detenţie ale unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, scrie news.ro.

Din cercetări a reieşit că, din august 2017 şi până în prezent, membrii grupării ar fi introdus în penitenciare cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate.

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri. Douăzeci de persoane vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, pentru audieri.

În activităţi sunt angrenaţi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi personal din cadrul Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Etichete: Bucureşti, heroină, percheziţii, perchezitii bucuresti, traficanti de heroina

0/1 COMENTARII
LUCRU LA DOMICILIU!
06 Feb 10:32
+0
VOTURI
-0
Oferta originala munca online exclusiv: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com sau accesati site-ul http://bit.ly/2vX6g35

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h