Şeful Oficiului pentru Protecţia Martorilor (ONPM) şi două angajate, REŢINUŢI de DNA



DNA l-a reţinut, luni seară, pe directorul ONPM Adrian Bărăscu, dar şi pe două angajate ale instituţiei. Bărăscu este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi constituirea unui grup infracţional organizat, deturnare ilegală de fonduri, fals intelectual şi abuz în serviciu.  În cursul zilei, chestorul de poliție Adrian Bărăscu a fost adus sub escortă la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în timp ce procurorii au efectuat percheziții la sediul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor şi la locuinţa sa.

Adrian Bărăscu, reţinut de DNA că ar fi folosit banii necesari pentru protejarea martorilor cu identitate protejată, a fost reţinut de DNA. Potrivit procurorilor, el i-ar fi şicanat pe martori şi nu ar fi împiedicat un act de suicid comis de unul dintre martori, în contextul în care ştia că un martor cu identitate protejată vrea să recurgă la acest gest.

Procurorii DNA anunţă că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, începând cu data de 16.11.2015, a inculpaților:

BĂRĂSCU ADRIAN-AUGUSTIN, chestor de poliție, director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- obținere ilegală de fonduri, în formă continuată,
- deturnare de fonduri, în formă continuată,
- fals intelectual, în formă continuată,
- uz de fals, în formă continuată,
- influențarea declarațiilor,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
- abuz în serviciu, în formă continuată,

POPA FELICIA-VIOLETA, comisar șef în cadrul aceleiași structuri de poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată.

LIȚĂ ANDREEA-VIOLETA, psiholog în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat,
- abuz în serviciu,
- complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată.

În ordonanțele de reținere se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada septembrie – decembrie 2013, inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta, Liță Andreea-Violeta și alte persoane au constituit un grup infracțional organizat, grupare la care, în perioada 2014 – noiembrie 2015, au aderat și alții, în scopul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În contextul amintit, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Program.

De asemenea membrii grupului au acționat și în direcția deturnării sumelor de bani cu destinația mai sus menționată către achiziția directă, de la furnizori preferați, a unor bunuri și servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor instituției, fie în scopul achiziționării unor bunuri și servicii inutile ori neperformante.

În perioada 2014 – octombrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de ordonator terțiar de credite la O.N.P.M., împreună cu alți doi membri ai grupului (împuterniciți ai ordonatorului terțiar de credite), în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au folosit documente și date inexacte (privind estimarea cheltuielilor viitoare, în cuantum total de 565.850 lei, în anul 2014 și, respectiv, 854.530 lei, în anul 2015), privind cuantumul cheltuielilor destinate protecției martorilor, în sensul supradimensionării acestora.

Acest lucru a condus la virarea sumei de 550.850 lei, în anul 2014 și, respectiv a sumei de 660.230 lei, în anul 2015, la articolul bugetar din care O.N.P.M. ordonanțează și efectuează plăți pentru protecția martorilor.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și ordonator terțiar de credite, cu ajutorul celorlalți membri ai grupului, printre care și inculpatele Popa Felicia-Violeta și Liță Andreea-Violeta, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a schimbat destinația sumei de 264.796,8 lei, alocate protecției martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea sediului O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor din această instituție, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat.

O parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 69.684,2 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracțională fiind întreruptă de controlul I.G.P.R. din 25.09.2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziție directă a unor produse și servicii, în valoare totală de 195.112,76 lei.

În perioada aprilie – decembrie 2014, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și o altă persoană, au întocmit în fals, prin antedatare, 6 (șase) documente justificative, care au fost înregistrate în evidențele instituției, pentru a crea aparența respectării procedurii legale de achiziție directă a unor bunuri și servicii, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (care reglementează, între altele, atribuirea contractelor de achiziție publică), în sensul îndeplinirii cerinței existenței unui document justificativ, ca procedură prealabilă efectuării achiziției.

În ziua de 04 august 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M., a încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmații cu vădit caracter intimidant și amenințări referitoare la continuarea acțiunilor de hărțuire profesională, să nu mai formuleze sesizări penale și să nu mai dea declarații defavorabile conducerii instituției, cu prilejul unor cercetări penale.

În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin împreună cu alți membri ai grupului și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul efectuării unor achiziții directe (sisteme de supraveghere video și alarmare) și luării unor măsuri neperformante, din punct de vedere economic, dar și sub aspectul asigurării protecției efective a martorilor, cu consecința prejudicierii, cu suma de 179.778,42 lei, a bugetului destinat protecției martorilor și a vătămării intereselor legale ale martorilor incluși în Program.

Urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, un număr de 5 societăți comerciale au beneficiat de încasări în cuantum total de 179.777,47 lei.

În perioada decembrie 2009 – mai 2013, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M împreună cu mai mulți membri ai grupului, în mod repetat, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente șicanatorii la adresa martorilor incluși în Program, acțiuni care au dus la vătămarea drepturilor acestora conferite de includerea în Program.

În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program.

Inculpaților Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta și Liță Andreea-Violeta li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați, la data de 17 noiembrie 2015, Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

UPDATE Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor din Capitală a fost percheziţionat, luni, fiind vizat şeful instituţiei, Adrian Bărăscu, anunţă Realitatea TV care citează surse apropiate.

Numele lui Adrian Bărăscu apare în dosarul senatorului Marius-Ovidiu Isăilă, trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie. Parlamentarul avea o relaţie privilegiată cu persoane din conducerea Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), au fost confirmate în perioada monitorizării, prin mai multe întâlniri pe care acesta le-a avut cu ofiţeri superiori ai amintitei instituţii. Isăilă afirma că va solicita sprijinul prietenilor săi din cadrul DIPI ce funcţionează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a afla date despre un flagrantul realizat de DNA, precum şi pentru ca aceştia să verifice dacă este urmărit de către organele de anchetă. Isăilă a fost explicit, afirmând că se află în relaţii foarte apropiate cu persoane din conducerea DIPI, nominalizând în acest sens pe chestorul principal de poliţie Gelu Oltea – secretar de stat, directorul general care conduce respectiva instituţie, despre care inc.Isăilă Marius Ovidiu discuta în termeni colocviali: „vărucu", „Geluţu", „şefu" sau „şefu cel mare", şi cms. şef Ioan Dorin Popa – şef al compartimentului juridic al DIPI, căruia i se adresa cu apelativul „Popică", ceea ce întărea convingerea că între aceştia există o relaţie strânsă, de prietenie. Astfel, la data de 14 februarie 2014, Isăilă s-a întâlnit la restaurantul „Bârlogul Lupilor", cu comisarul şef Ioan Dorin Popa, scrie adevarul.ro. 

Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor este una din cele mai secretizate instituţii din Poliţie. 

Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor oferă date importante în marile dosare din justiţie. 

Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor este unitate operativă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, subordonată nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei Române având competenţă teritorială generală.

Atribuții

În conformitate cu prevederile art. 3 alin (2) din Legea nr. 682/2002, O.N.P.M. are următoarele atribuţii:

primeşte propunerile de includere în Program şi ordonanţa, respectiv încheierea, prevăzute la art. 8, după caz;
ia toate măsurile necesare în vederea includerii Programului şi urmăreşte realizarea acestuia în cele mai bune condiţii;
desemnează o persoană de legătură între martorul protejat şi O.N.P.M., precum şi o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecţie, care să asigure această legătură în situaţii critice;
încheie Protocolul de protecţie cu fiecare martor protejat şi întocmeşte şi include schema de sprijin a acestuia;
organizează o bază de date proprie, în care include, stochează şi prelucrează propunerile de includere în Program;
asigură confidenţialitatea deplină a informaţiilor şi datelor gestionate;
gestionează, cu aprobarea ministrului de interne, fondurile băneşti necesare includerii Programului, primite de la bugetul de stat, precum şi din programele de finanţare externă.

Etichete: adrian barascu, oficiul pentru protectia martorilor, percheziţii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE