PERCHEZIŢII la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti din cauza promovării FRAUDULOASE a examenelor



Peste 70 de percheziții au loc miercuri dimineață într-un caz de fraudă la Universitatea ”Spiru Haret”, în București și în județele Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, 13 dintre ele fiind la sedii ale instituției de învățământ. Anchetatorii vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de influență, dare și luare de mită, scopul acestor infracțiuni fiind facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante, cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019. Prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale. Aproape 100 de persoane urmează să fie duse la audieri.

PERCHEZITII la Universitatea Spiru Haret din Bucuresti din cauza promovarii FRAUDULOASE a examenelor
PERCHEZIŢII la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti din cauza promovării FRAUDULOASE a examenelor

"La data de 18.12.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate efectuează un număr de 76 percheziții pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș, dintre care 13 la sediile unor instituții de învățământ superior, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență", anunță DIICOT. Surse judiciare afirmă că instituția de învățământ vizată este Universitatea "Spiru Haret", scrie News.ro.

În fapt s-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituției de învățământ, împreună cu secretari ai unor facultăți din cadrul universității, angajați care aveau acces la grilele de examen, precum și alte cadre din conducerea universității, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenților, au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de corupție, infracțiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informații nepublice, însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie. Prin această activitate infracțională vastă, membrii grupării infracționale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulți studenți/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/și examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licență si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019. "Astfel, în schimbul obținerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce țin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susținute de foarte mulți studenți ai universității, atât cu ocazia susținerii anumitor examene restanțe/credite, cât și cu ocazia organizării sesiunii de licență/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent. Pe parcursul anchetei au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012) și au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență cât și a examenelor obișnuite aferente anilor universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri și nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți. În raport de poziția de conducere ocupată în cadrul universității și de influența pe care o putea exercita atât asupra angajaților acesteia cât și asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituției de învățământ superior coordona în mod direct activitățile infracționale.", precizează DIICOT. Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau și erau implicați de regulă după caz, în facilitarea obținerii grilelor cu întrebările și răspunsurile de la examen, traficarea influenței pe lângă anumiți profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obținerii de lucrări de licență deja întocmite etc. În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum și lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării și promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență).

"Astfel, s-a constatat că, pentru fraudarea efectivă a probei 1, scrise a examenului de licență, fie grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaților (care procedau la învățarea și memorarea acestora, sau procedau la salvarea acestora în telefon și ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicați de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind așezați în anumite locuri prestabilite pentru a putea acționa fără probleme), fie studenții candidați erau direct ajutați în timpul examenului scris de către anumiți supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licență",menționează DIICOT. În ceea ce privește proba a II a, orală, de susținere a examenului de licență/master, prorectorul era de regulă cel care după obținerea lucrării de licență, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poștei electronice, cu foarte puțin timp (doar câteva zile) înainte de susținerea și prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi și a-și însuși conținutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal. Mai departe, prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de însăși întocmirea și copertarea exemplarului original destinat facultății, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licență, o preda direct sau indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză. "În cauză vor fi puse în aplicare un număr de 96 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate", conform DIICOT.

Etichete: diicot, perchezitii spiru haret, promovare examene, spiru haret, Universitatea Spiru Haret

0/1 COMENTARII
Allison Howarts
18 dec 14:14
+0
VOTURI
-0
Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
1) Vraji de dragoste
2) Vraji de dragoste pierdute
3) Vraji de divor?
4) Vraji de casatorie
5) Vraja de legare.
6) Vraji de rupere
7) Alunga un iubit trecut
8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
9) dori?i sa va satisface?i iubitul
Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
ogagakunta@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h