Persoanele de peste 65 de ani din București pot beneficia de un sistem de monitorizare la distanţă



Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, care prezintă patologii cronice, se află în risc de izolare şi nu au acces facil la serviciile publice de sănătate se pot înscrie în programul "Din toată inima pentru toată familia - Butonul roşu", informează Primăria Capitalei.

Batrani
Bătrâni

Astfel, 600 de seniori vor beneficia gratuit de un sistem de monitorizare la distanţă, ce presupune acordarea de sprijin permanent, în sistem de teleasistenţă şi teleurgenţă şi furnizarea de servicii integrate de îngrijiri la domiciliu, pentru o parte dintre aceştia.

Proiectul, aprobat în luna martie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la propunerea primarului general, Gabriela Firea, este derulat de PMB, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, în parteneriat cu Fundaţia Crucea Alb-Galbenă.

Persoanele vârstnice care au nevoie de serviciile din cadrul proiectului "Butonul roşu" sunt rugate să se adreseze Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă la numerele de telefon 0725.213.661, 021.3151256 sau la adresa de email: cruceaalbgalbena@cag.ro.

"În acest program se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 65 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, care prezintă patologii cronice, se află în risc de izolare din cauza lipsei contactului cu membrii familiei şi ai comunităţii şi care nu au acces facil la serviciile publice de sănătate. Precizăm că fiecare beneficiar are un Dosar electronic individual, care conţine informaţiile medicale şi sociale, protocoale şi proceduri personalizate, iar acest dosar este actualizat în timp real cu sprijinul şi acordul beneficiarului", anunţă PMB.

Conform aceleiaşi surse, se află în derulare, în stadiu avansat, procedura de achiziţie a 600 de kituri de monitorizare, formate din: telefon mobil adaptat utilizării de către persoanele vârstnice (taste mari şi afişaj 'cu scris mare') şi o brăţară conectată cu telefonul, dotată cu un buton de urgenţă (roşu), rezistentă la apă şi cu autonomie foarte mare, care permite apelarea de urgenţă, atunci când persoana este în incapacitatea de a ajunge la telefon.

"Este foarte important ca seniorii noştri să se simtă în siguranţă, să ştie că printr-o simplă apăsare de buton sau printr-un singur telefon, cineva le poate sări imediat în ajutor! De asemenea, aceştia pot utiliza oricând telefoanele oferite de noi pentru a suna la personalul alocat proiectului şi a solicita informaţii sau consiliere. Practic, prin acest serviciu de teleasistenţă şi teleurgenţă le spunem vârstnicilor că sunt respectaţi, că nu sunt singuri şi că oricând cineva le va sări în ajutor dacă va fi nevoie", a spus primarul general, Gabriela Firea.

Etichete: 65 de ani, bolnave, Bucureşti, persoane, sistem de monitorizare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE