Peste 10.000 de oameni la cel mai mare curs de resuscitare din România FOTO



Cel mai mare curs de resuscitare a avut loc sâmbătă, pe Arena Naținală. 10.175 de oameni au participat. 

Peste 10.000 de oameni la cel mai mare curs de resuscitare din Romania
Peste 10.000 de oameni la cel mai mare curs de resuscitare din România
Foto: Facebook Ministerul Afacerilor Interne

România nu a reușit să doboare recordul stabilit de Germania de 11.840 de participanți, informează digi24.ro.

Participanții au învățat cum să facă evaluarea unui pacient, să recunoască stopul cardio-respirator, să aplice compresiile toracice și ventilația, la sesiunea de resuscitare au participat aproximativ 600 de instructori.

"Avem un număr impresionant de oameni care vor ști să execute corect manevre salvatoare de viață și nu numai. Vom schimba atitudinea. Atunci când omul știe ce trebuie să facă, se va opri lângă o persoană aflată la nevoie și îi va acorda primul ajutor", a declarat managerul general al Serviciului de Ambulanță București Ilfov, Alis Grasu, în debutul evenimentului.

Alături de personal medical, fiecare participant a aplicat pe un manechin procedura standard de 30 de compresii cardiace și două insuflări pulmonare.

Cursul a fost organizat de Asociația Societatea de Salvare București și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), în contextul împlinirii a 110 ani de la înființarea Ambulanței.

 

Etichete: curs prima ajutor, curs resuscitare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE