Peste 20 de MORŢI şi 42 de RĂNIŢI, într-un atac ARMAT la un club de noapte din America



Cel puţin 20 de persoane au murit şi 42 au fost transportate la spital, duminică, în urma unui atac armat la un club de noapte pentru homosexuali din Orlando, sudul statului american Florida.

Atac armat America
Atac armat America
Foto: cnn

Bilanţul exact al victimelor nu este încă stabilit. Atacatorul, care a pătruns în club înarmat, a fost împuşcat mortal în schimburi de focuri cu echipele SWAT. El ar fi luat mai mulţi ostatici înainte, scrie Mediafax.

Violenţele au izbucnit în clubul Pulse din Orlando la primele ore ale dimineţii de duminică. Poliţia a avertizat locuitorii să nu se apropie de zonă printr-un mesaj postat pe contul de Twitter, declarând că "mai multe persoane au fost rănite".

Anterior, pe pagina de Facebook a clubului Pulse a fost postat următorul mesaj: "Toată lumea să iasă afară din Pulse şi să fugă".

Potrivit unui prim bilanţ oferit de presa locală, între şapte şi douăzeci de persoane ar fi fost împuşcate în atac, fără a fi oferite detalii suplimentare. Mai mulţi martori au scris pe conturile de pe reţelele sociale că un bărbat înarmat se afla înăuntrul clădirii şi luase ostatici. Mai multe ambulanţe au sosit la faţa locului, inclusiv o maşină de pompieri.

Etichete: atac armat, atac armat america, atac armat club de noapte, club de noapte america

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h