Peste 350 de urgenţe de cod roşu şi galben, în Bucureşti, în noaptea de Revelion



În noaptea dintre ani, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABIF) a intervenit la peste 350 de urgenţe de cod roşu şi galben.

Peste 350 de urgente de cod rosu si galben, in Bucuresti, in noaptea de Revelion
Peste 350 de urgenţe de cod roşu şi galben, în Bucureşti, în noaptea de Revelion
Foto: newsbucovina.ro

"La serviciul de Ambulanță, în noaptea de Revelion, 502 persoane au apelat pentru urgențe. Dintre acestea 352 au fost cazuri de urgență de cod roșu și cod galben. Dintre cazurile de urgență, 62 de persoane se aflau în loc public — în restaurante și pe stradă", , a declarat, vineri, pentru Agerpres, citat de romaniatv.net, dr Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanță București.

Alis Grasu a mai precizat că au fost înregistrate și urgențe cauzate de abuzul de alimente și alcool.

Serviciul de Ambulanță a fost solicitat pentru a interveni şi în cazul a două accidente rutiere, un accident minor cauzat de o petardă și șapte traumatisme prin agresiune.

În noaptea dintre ani echipajele de la Ambulanță au participat și la șase evenimente fericite, respectiv șase nașteri.

Managerul Serviciului de Ambulanță București a precizat că în noaptea de Revelion au lucrat 73 de echipaje, dintre care 56 au fost echipaje de urgență.

Etichete: ambulanţă, ambulanta bucuresti, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, urgenţe medicale

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE