Peste 4.200 de elevi din Sectorul 4 cu performanțe deosebite la învățătură vor primi bursă



Elevii care au obținut rezultate deosebite la învățătură și studiază în unitățile școlare de pe raza Sectorului 4 vor fi recompensați și în acest an școlar cu burse de performanță. 

Peste 4.200 de elevi cu performante deosebite la invatatura vor primi bursa in Sectorul 4
Peste 4.200 de elevi cu performanțe deosebite la învățătură vor primi bursă în Sectorul 4

La iniţiativa Primarului Cristian Popescu – Piedone, Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat în ședința din luna mai numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din școlile și liceele din Sectorul 4 pentru anul școlar 2014-2015.

Potrivit hotărârii, pentru anul școlar 2014-2015, semestrul II, a fost aprobat un număr de 4.246 de burse școlare destinate elevilor cuprinși în învățământul preuniversitar de stat din instituțiile de învățământ de pe teritoriul Sectorului 4. În total, pentru bursele elevilor din Sectorul 4 Executivul a alocat peste 5,4 milioane de lei.

Astfel, se vor acorda 276 burse de performanță în cuantum de 500 lei/lună timp de 5 luni și 1.258 burse de merit încadrate astfel:

- 951 burse conform art. 8 lit a) în cuantum de 350 lei/lună timp de 5 luni

- 213 burse conform art. 8 lit b) în cuantum de 350 lei/lună timp de 5 luni

- 94 burse conform art. 8 lit c) în cuantum de 350 lei/lună timp de 5 luni

Burse de studiu: 841 burse în cuantum de 300 lei/lună timp de 5 luni

Burse sociale: 1828 burse în cuantum de 100 lei/lună timp de 7 luni

Burse sociale ocazionale: 43 burse în cuantum de 500 lei/an

CITEȘTE ȘI: Trei școli din Sectorul 4 vor primi laptopuri și tablete de ultimă generație

Numărul de burse pentru fiecare categorie este stabilit în funcție de solicitările unităților de învățământ din Sectorul 4.

Lista burselor alocate fiecărei instituții de învățământ din Sectorul 4 se poate consulta AICI.

Bursele de performanță, merit și studiu se acordă doar pe perioada desfășurării cursurilor. Bursele sociale se acordă atât pe perioada desfășurării cursurilor, cât și pe perioada vacanței.

Etichete: burse, burse elevi, Cristian-Popescu Piedone, elevi, performanțe școlare, şcoală, Sectorul 4

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE