Peste 400 de cazuri la Ambulanţa Bucureşti în Noaptea de Înviere



Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a fost solicitat, în Noaptea de Înviere, de 446 de persoane, dintre care 29 au fost cazuri în locuri publice, îndeosebi în biserici.

Peste 400 de persoane din Bucuresti si Ilfov au avut nevoie de Ambulanta in Noaptea de Inviere
Peste 400 de persoane din București și Ilfov au avut nevoie de Ambulanță în Noaptea de Înviere
Foto: puterea.ro

„A fost o seară relativ bună, cu mai puţine cazuri faţă de aceeaşi seară de anul trecut. Anul acesta, de Înviere, 446 de persoane au avut nevoie de ambulanţă, dintre acestea 300 fiind cazuri de cod roşu şi galben. De asemenea, dintre aceste persoane, 29 de persoane se aflau în locuri publice, o parte dintre ei la biserici, cu lipotimii şi sincope", a declarat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit acesteia, în Noaptea de Înviere nu au fost semnalate cazuri cu afecţiuni digestive, din cauza excesului de alimente.

„Să sperăm că şi în această seară (n.r. – duminică) oamenii vor ţine cont de sfaturile noastre, ale medicilor, şi să fie cumpătaţi atunci când se află la masă", a mai declarat Alis Grasu, potrivit Mediafax.

Etichete: 112, ambulanţă, noaptea de înviere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE