Peste 50% dintre românii care comandă de mâncare în week-end preferă pizza



Pizza, cel mai cunoscut și consumat fel de mâncare italian, se numără și printre preferatele românilor, mai ales în zilele de week-end.

Peste 50% dintre romanii care comanda de mancare in week-end prefera pizza
Peste 50% dintre românii care comandă de mâncare în week-end preferă pizza
Foto: Total PR

Potrivit informațiilor foodpanda, cea mai mare platformă de comenzi de mâncare din România, peste 50% din comenzile înregistrate în ultimele zile ale săptămânii sunt pentru sortimente de pizza.

Dacă în timpul săptămânii, majoritatea românilor care comandă de pe foodpanda optează pentru meniurile speciale de prânz, formate întotdeauna dintr-un un fel principal pe bază de carne, salată și desert, în week-end majoritatea aleg diverse sortimente de pizza. Potrivit reprezentaților foodpanda, cel mai comandat sortiment in Romania este pizza capriciosa, cu blat subțire și crocant, îmbogățit cu sos de roșii proaspete, busuioc, șuncă, mozzarella sau cașcaval proaspăt, măsline și ciuperci.

Poziția a doua în topul preferințelor pentru pizza este ocupat de cea țărănească, tot cu blat subțire, însă cu topping mai generos și variat, cu șuncă, kaiser, cașcaval, ardei gras, porumb, roșii, măsline, oregano sau busuioc.

Pizza margherita, cu blat crocant și topping fresh, cu mozzarella, suc de roșii și busuioc proaspăt, este a treia opțiune a românilor care comandă pizza de pe foodpanda în week-end.

"Pizza este felul de mâncare perfect de împărțit cu prietenii, de unde și comenzile foarte ridicate pentru acest sortiment în week-end. Mai mult decât atât, este și un preparat accesibil ca preț, mai ales că majoritatea comenzilor vin pentru mai multe preparate, de grup, rar primind o comandă nominală de pizza în week-end", declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.

Potrivit acestuia, prețul mediu pentru o pizza capriciosa este de circa 25 lei, pentru pizza țărănească – 20 de lei, în timp ce margherita este cea mai accesibilă, costând, în medie, în jur de 16 lei.

foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu peste 200 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad și Oradea, fiind lider de piață pe sectorul platformelor online pentru comenzi de mâncare din România.

foodpanda, împreună cu brand-urile afiliate hellofood și Delivery Club, este grupul lider al platformelor online de comenzi de mâncare, activ în peste 40 de țări de pe patru continente.

Etichete: comandă mâncare, foodpanda, livrare mâncare, mâncare, pizza

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h