Peste 700 de polițiști pe LITORAL în această vară pentru siguranța turiștilor



Peste 700 de polițiști vor acționa, în perioada 1 iulie - 31 august, pentru siguranța cetățenilor din zona stațiunilor de la Marea Neagră.

Politisti pe litoral
Poliţişti pe litoral

"Dintre aceștia, 583 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 140 de polițiști sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind detașați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe periculoase, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, în perioada iulie-august, sub sloganul "Siguranța ta, prioritatea noastră!", turiștii din Mamaia vor putea semnala faptele antisociale și vor primi recomandări preventive, direct pe plaja din zona Cazino, la punctul de informare al Poliției.

"În perioada 20-26 iunie, polițiștii care au acționat în zona litoralului au aplanat 63 de stări conflictuale, au efectuat 25 de controale la locurile de cazare pentru turiști și au intervenit la 53 de apeluri directe și 177 de apeluri prin 112", se arată în comunicat.

Totodată, au fost organizate 40 de acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea comerțului stradal neautorizat și a faptelor cu violență, fiind constatate 14 infracțiuni și aplicate 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.215 lei. Au fost organizate trei acțiuni pentru verificarea sistemelor de pază și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.500 de lei.

Etichete: litoral, marea neagra, poliţişti, politisti mare, politisti marea neagra, politisti pe litoral

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE