Peste 90 de persoane salvate de pompieri, din mașini blocate de viscol



Peste 90 de persoane au fost ajutate de pompierii salvatori, în ultimele 24 de ore. Persoanele erau blocate de viscol în mașini.

Peste 90 de persoane salvate de pompieri, din masini blocate de viscol
Peste 90 de persoane salvate de pompieri, din mașini blocate de viscol
Foto: libertatea.ro

Potrivit IGSU, pe lângă cele 135 de misiuni de intervenţie medicală şi de prim ajutor, în alte 160 de cazuri s-a intervenit pentru degajarea arborilor căzuţi în urma viscolului. În condiţiile ninsorilor viscolite din ultimele ore, peste 1.700 pompieri au intervenit cu 700 utilaje şi mijloace tehnice, iar alţi 3.200 de salvatori sunt pregătiţi să acţioneze în judeţele afectate de vremea rea.

"Până la această oră, ca urmare a intervenţiilor pompierilor salvatori, au fost efectuate peste 135 misiuni de acordare a primului ajutor medical calificat şi au fost salvate peste 90 de persoane din 30 autovehicule surprinse în trafic de viscol. În urma căderilor abundente de zăpadă şi a viscolului puternic, salvatorii au intervenit cu accesoriile de descarcerare în peste 160 de cazuri pentru degajarea arborilor care obstrucţionau mai multe căi de acces sau erau căzuţi pe autoturisme. Toate misiunile s-au derulat cu maximă operativitate, fără a exista persoane rănite sau alte situaţii deosebite. În judeţele aflate sub incidenţa codului portocaliu au fost derulate mai multe misiuni de salvare a persoanelor surprinse în autoturisme, din cauza viscolului, acestea fiind gestionate în cel mai scurt timp. Intervenţiile de salvare au durat între 20 şi 30 de minute", se arată într-un comunicat de presă al IGSU, citat de mediafax.ro.

Echipele de la ISU Călăraşi au ajutat la scoaterea din zăpadă a 16 autovehicule, printre care şi un autocar în care aflau 40 de persoane.

"Autocarul, blocat între localităţile Luica şi Nana, a fost repus pe carosabil de către salvatori cu sprijinul lucrătorilor de la Secţia Drumuri Naţionale, operaţiunea de salvare durând aproximativ o oră şi 20 de minute", a precizat IGSU.

Etichete: masini blocate, viscol

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE