Peste 100 de angajaţi ai Elcen au protestat în faţa Primăriei Capitalei



Peste o sută de angajaţi ai companiei Electrocentrale Bucureşti au protestat în faţa Primăriei Capitalei, aceştia susţinând că se tem că datoriile acumulate de firmă le-ar putea afecta locurile de muncă.

Peste o suta de angajati ai Elcen au protestat in fata Primariei Capitalei
Peste o sută de angajaţi ai Elcen au protestat în faţa Primăriei Capitalei

Protestul a început la ora 12.00, fiind autorizat până la ora 14.00.

"Îi punem o întrebare doamnei Firea: Dacă ne prezentăm toţi demisiile, ce o să facă în decembrie? Angajaţii ne cer să luăm măsuri radicale", susţine un membru din sindicatul Elcen.

"Suntem aici pentru recuperarea datoriilor pe care primăria le are către Radet şi, implicit, către Elcen. Nu mai putem funcţiona, ne-a dus la limita disperării. Instalaţiile sunt foarte vechi, spre iarnă probabil se va întrerupe energia electrică şi termică. Să acorde banii care trebuie acordaţi", spune Lucian Popescu, angajat al firmei.

"Vrem banii pentru ce am vândut. E simplu. De doi, trei ani nu avem nicio investiţie, nu avem bani, nu ştim cât vor mai merge agregatele. Nu vorbim de salarii, că nu am ieşit pentru bani, dar ne afectează că nu sunt bani de combustibil, de investiţii, de nimic. Deci, eu vând şi tu nu îmi dai banii", a declarat un alt angajat, potrivit Mediafax.

Sindicatele din cadrul Elcen reclamă că Primăria Capitalei şi Radet Bucureşti refuză să plătească energia termină livrată de către Elcen , astfel acumulându se datorii în valoare de peste 3,6 miliarde de lei. Din cauza acestor datorii acumulate de Radet, Elcen a acumulat la rândul să debite în valoare de aprox 1,8 miliarde de lei, susţin sindicalişti.

Oamenii susţin că se tem că funcţionarea companiei de termoficare ar putea fi periclitată iar locurile de muncă ale celor peste două mii de salariaţi ai Elcen pot fi puse în pericol.

În replică, edilul Capitalei susţine că protestul nu îşi avea rostul.

"Este dreptul oricui să protesteze. În schimb, motivele protestului nu sunt absolut deloc întemeiate. Primăria a achitat în integralitate subvenţia către Radet. Avem un cont al Radet poprit de către Elcen. Au fost mai multe discuţii, inclusiv cu sindicaliştii de la Radet, dar, după cum vedeţi, înţeleg mult mai bine situaţia economică şi nu consideră ca un protest rezolvă situaţia. Acum mingea este în curtea Guvernului. (...) Mâine merg la Guvern la domnul vicepremier Dîncu. Este un proces în continuă desfăşurare. Nu cred că acest miting îşi avea rostul, câtă vreme căile de dialog sunt deschise. Eu cred că nemulţumirea lor este îndreptăţită dar trebuie să se adreseze conducerii Elcen, managementului defectuos de ani de zile, în care au luat foarte mulţi bani ca şi credit de la bănci, nejustificat, în care nu s-au plătit dările la stat, toate facturile către Distrigaz, Romgaz şi Transgaz. Aceste fapte economice incorecte nu pot fi imputate Primăriei Municipiului Bucureşti", a declarat Firea.

Etichete: angajaţi elcen, protest elcen, protest primăria capitalei

0/1 COMENTARII
CURIOSU
15 Sep 07:49
+0
VOTURI
-0
Mergeti la ANRE, care a dat decizia conform careia penalitatile sunt platite primele. De-aia Radet s-a ingropat in datorii, iar voi v-ati facut cu un mare debit de recuperat.
Cat despre directorul Elcen, "stimabilul" Marcel Nicolaescu, care a fost si-n conducerea Radet, iar acum da cu Elcen de pamant, nu spuneti nimic?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE