PESTICIDE găsite în roşii. Lotul a fost retras de pe piață



Inspectorii ANSVSA au descoperit, în urma controalelor efectuate, roşii provenite din Iordania care aveau un nivel de pesticide peste limita admisă. Lotul respectiv a fost retras de pe piață, anunţă ANSVSA. 

PESTICIDE gasite in rosii
PESTICIDE găsite în roşii

20 de tone de roșii provenind din Iordania au fost retrase de pe piață deoarece aveau un nivel de pesticide peste limita admisă. Decizia a fost luată în urma unor controale efectuate de către inspectorii ANSVSA.

ANSVSA precizează, joi, într-un comunicat de presă, că, în perioada 1 ianuarie – 23 februarie a acestui an, inspectorii ANSVSA au controlat un număr de 1.441 de transporturi de produse de origine nonanimală, care au ca risc asociat prezenţa de reziduuri de pesticide şi au prelevat, pentru determinări de laborator, un număr de 505 probe.

"Verificările au fost realizate în posturile de inspecţie la frontieră şi punctele finale de import şi au vizat determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import.

Pentru cele 505 probe prelevate şi transmise pentru analiză, au fost eliberate buletine pentru număr de 440, restul aflându-se în curs de finalizare a determinărilor de laborator.

Dintre cele 440 de probe analizate, o singură probă a prezentat depăşirea limitei maxime admise pentru reziduuri de pesticide, restul probelor analizate au avut rezultate conforme.

Rezultatul neconform s-a înregistrat la o probă de tomate, provenite din Iordania. Conform procedurilor, lotul respectiv de tomate a fost dirijat către neutralizare.", precizează ANSVSA.

 

 

 

Etichete: ANSVSA, persticide, pesticide rosii, roşii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE