Plafonul pentru Prima Casă, suplimentat cu 500 de milioane de lei



Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului de garantare a creditelor pentru Prima Casă pe 2016 cu 500 de milioane de lei, a anunţat instituţia.

Plafonul pentru Prima Casa, suplimentat cu 500 de milioane de lei
Plafonul pentru Prima Casă, suplimentat cu 500 de milioane de lei

"Așa cum am anuntat, venim în ajutorul românilor care vor să cumpere o locuință și majorăm pentru a doua oară anul acesta plafonul de garanții alocat pentru Prima Casă. Suma suplimentară nu afectează ținta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare și de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent. Pe lângă această suplimentare, avem în vedere și elaborarea în premieră a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP și aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparența și predictibilitatea solicitată atât de beneficiarii programului, cât și dezvoltatorii de locuințe și instituțiile de credit", a spus Anca Dragu, Ministrul Finantelor Publice.

Etichete: plafon Prima Casă, Prima Casă, prima casa 2016, program Prima Casă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE