Ploi, vânt şi descărcări electrice în Bucureşti, în intervalul 19 - 21 mai



Vreme va deveni din ce în ce mai instabilă în Capitală, pe parcursul următoarelor trei zile, iar probabilitatea de apariţie a averselor, însoţite de descărcări electrice, va creşte pe timpul nopţilor, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Bucurestiul, din nou sub COD GALBEN de ploi torentiale. Avertismentul ANM
Bucureştiul, din nou sub COD GALBEN de ploi torenţiale. Avertismentul ANM

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 mai, ora 13:30 - 20 mai, ora 8:00, în Bucureşti, cerul va avea înnorări, mai accentuate din a doua parte a nopţii, când va creşte probabilitatea pentru descărcări electrice, averse, posibil moderate, şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 16 - 17 grade Celsius.

Totodată, începând de miercuri dimineaţa şi până joi seara, la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi, în medie, 10 - 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. De asemenea, vor fi condiţii de grindină, iar temperatura maximă, mai coborâtă faţă de zilele precedente, se va situa în jurul valorii de 21 de grade Celsius pe parcursul zilei de joi, în timp ce vineri va fi de 16 - 17 grade Celsius.

Minima termică se va încadra între 10 şi 13 grade Celsius.

Etichete: alerta meteo, ANM, Bucureşti, meteo

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h