PMB: 250 de utilaje şi 1.600 de angajaţi ai operatorilor de deszăpezire au acţionat în Capitală



Primăria Capitalei arată că, în urma ninsorilor de marţi noapte şi miercuri dimineaţă, în sectoarele municipiului Bucureşti s-a acţionat, în total, conform datelor primite de la operatorii de deszăpezire, cu 248 de utilaje şi 1.588 de angajaţi. Miercuri după-amiază s-a întrunit Comandamentul de iarnă, fiind evaluată situaţia intervenţiilor şi stabilite măsurile pentru perioada următoare, în condiţiile în care sunt prognozate intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece.

Deszapezire
Deszăpezire

Având în vedere condiţiile meteorologice manifestate în Bucureşti în ultimele ore, viceprimarul Aurelian Bădulescu a convocat, miercuri, la ora 14.00, Comandamentul de iarnă, care a reunit responsabilii implicaţi în programul de deszăpezire şi combatere a poleiului în municipiului Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei.

La întâlnire a fost evaluată situaţia intervenţiilor şi s-a stabilit modul de lucru şi de coordonare pentru următoarea perioadă, în contextul celei mai recente prognoze meteo (intensificări de vânt şi vreme deosebit de rece, cu temperaturi sub -10 grade noaptea, pentru perioada 28 noiembrie, ora 20:00 - 30 noiembrie, ora 10).

Conform sursei citate, Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control, a acţionat în intervalul orar 00:00-13:00 cu 32 de echipaje, care au verificat modul în care operatorii de salubritate îşi desfăşoară activitatea şi respectă procedurile de intervenţie, au sesizat aspectele depistate în teren şi au acordat sprijin utilajelor care au acţionat pentru împrăştirea de material antiderapant şi pluguire pentru deszăpezire.

"Echipele de control au fost de la primele ore în teren şi au inspectat modul în care are loc operaţiunea de deszăpezire, unde sunt probleme şi dacă sectoarele au nevoie de sprijin în intervenţii. Au fost două cazuri de arbori căzuţi, un automobil avariat, o acumulare de apă şi un semafor defect, raportate pentru remediere. De asemenea, echipajele au căutat persoanele fără adăpost care erau expuse temperaturilor scăzute şi au depistat două persoane în astfel de situaţie. Doar una dintre ele a fost instituţionalizată într-un centru social, întrucât a doua a refuzat instituţionalizarea. Am stabilit ca operatorii să rămână în alertă pentru intervenţiile următoare, având în vedere informaţiile privind prognoza meteo pentru următoarele zile. Este vorba, în special, de o nouă acţiune de împrăştiere a antiderapantului, pentru combaterea fenomenului de polei, în caz de îngheţ, aşa încât drumurile să fie circulabile mâine la prima oră", a spus viceprimarul Bădulescu.

În urma controalelor făcute în teren asupra modului în care operatorii îşi îndeplinesc obligaţiile de deszăpezire şi a monitorizării video, s-a constatat că aceştia au acţionat prin pluguire şi împrăştiere de material antiderapant cu precadere în zona rampelor, pantelor, podurilor, staţiile STB şi a arterelor din urgenţa I. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, fără a exista probleme deosebite, arterele principale fiind curăţate "la negru".

STB SA a avut intervenţii la macazuri şi pentru deszăpezirea refugiilor cu 204 de angajaţi. Pentru următoarele intervenţii, STB are pregătite 62 de utilaje şi există stocuri disponibile de 3.900 metri cubi de nisip, 12,2 tone de clorură de calciu si 745,4 tone de sare.

În sectoarele municipiului Bucureşti s-a acţionat, în acest interval, în total, conform datelor primite de la operatorii de deszăpezire, cu 248 de utilaje şi 1.588 de angajaţi (date solicitate la ora 11).

Noi intervenţii vor fi dispuse în funcţie de actualizările transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi de manifestarea efectivă a fenomenelor prognozate în teren, precizează Primăria Capitalei.

Etichete: angajati deszapezire, Bucureşti, pmb, Primăria Capitalei, utilaje deszăpezire

0/2 COMENTARII
Maximus
29 Nov 15:43
+0
VOTURI
-0
Ce risipa de resurse pentru 2 cm de zapada... Nu ne intereseaza cate tone de sare au folosit, cate utilaje, cate persoane ci care a fost rezultatul final.
Jean
29 Nov 15:27
+0
VOTURI
-0
Vai! Ma simt in siguranta, protejat de primarie si autoritati!! Auzi! Au iesit deja cu sute de utilaje sa indeparteze zapada, sa faca frumos si curat, ca intr-o capitala europeana (cum si suntem)!

Intrebare: a vazut cineva niste zapada?? Ca eu am vazut doar vreo 2 cm... si s-au topit imediat...

Iar fura astia bani pe false dezapeziri si creaza panica in randul oamenilor cu "cea mai grea iarna din ultimii X ani"!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h