PMB: Complex cu bancă de alimente, cantină socială şi centru de asistenţă pentru mamă şi copil



Bucureşti (CGMB). Un consilier general USR a atras atenţia că există deja o bancă de alimente a Crucii Roşii şi un proiect asemănător în Sectorul 6 şi a propus ca aceste proiecte să fie reunite, pentru o organizare mai bună. Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, Cosmina Simiean, a atras atenţia că banca de alimente a Crucii Roşii nu strânge suficiente donaţii şi are doar „câteva pliante lucioase", iar Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are un astfel de complex, spaţiul mare pe care îl oferă Primăria Capitalei permiţând realizarea acestuia.

Primaria Capitalei
Primăria Capitalei

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

„Mai există cel puţin două bănci de alimente, la Crucea Roşie şi un proiect pilot la Sectorul 6. Ele fac deja apel la donatori şi supermarketuri. Nu se suprapun? Nu mai bine se unesc? Şi nu am observat nişte obiective măsurabile. Adică cu cât va scădea gradul de sărăcie, câţi oameni vor beneficia de aceste servicii? Nu face apel nici la strategia antisărăcie pe care am votat-o, dacă nu mă înşel, anul trecut. Ar fi trebuit să conectăm toate aceste proeicte cu această strategie", a spus consilierul general USR Florin Grigorescu în timpul dezbaterii pe proiect.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a intervenit şi a spus, ironic: "Are dreptate şi o să ţinem cont la paştele cailor de ce spune dumnealui".

Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Cosmina Simiean, a explicat că Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are un astfel de complex, iar proiectele despre care vorbeşte consilierul general USR sunt proiecte mici, care nu au prea mult succes.

„Există o strategie antisărăcie, a fost votată anul trecut şi printre obiectivele din strategie face parte şi această bancă de alimente. Suntem singura capitală europeană care nu are aşa ceva. Aşa este, mai sunt nişte proiecte mici. Crucea roşie, iniţiativă privată, care se bazează pe punga de fasole pe care o lăsaţi dumneavoastră în supermarket. În afară de nişte pliante lucioase nu am văzut prea multe. Spaţiul pe care l-am primit de la Primăria Capitalei ne permite să facem un proiect mare", a spus Cosmina Simiean.

Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze un complex cu suprafaţa de aproape 6.400 de metri pătraţi, format din bancă de alimente cu spaţii de depozitare, o cantină socială cu 200 de locuri, centru de formare profesională, centru de tranzit pentru tinerii care ies din sistemul de protecţie a copilului şi un centru de urgenţă pentru mamă şi copil.

„Am considerat necesară această iniţiativă pentru că municipiul Bucureşti este singura capitală europeană care nu are o astfel de bancă de alimente care să răspundă nevoii de hrană a copiilor şi adulţilor provenind din familii defavorizate", se arată în proiectul de hotărâre.

Astfel, banca de alimente va primi donaţii de alimente de la producătorii din industria alimentară şi retaileri, şi le va da mai departe organizaţiilor neguvernamentale sau chiar direct categoriilor defavorizate.

Municipalitatea propune ca de serviciile băncii de alimente să beneficieze cei cu un venit mediu lunar sub nivelul aprobat al Indicatorului Social de Referinţă (500 de lei), însă precizează că ulterior va fi organizată o dezbatere publică pentru a vedea dacă există şi alte categorii de persoane care ar pute beneficia de aceste servicii, precum refugiaţii, solicitanţii de azi sau persoanele afectate de fenomenele meteo din Bucureşti.

În prezent, în Bucureşti sunt înscrise la cantinele sociale aproximativ 1.000 de persoane.

În ceea ce priveşte centurl de formare profesională, acesta va organiza cursuri de bucătari, ajutor de bucătar, ospătari, cofetari şi patiseri, cu durata de 720 de ore, pentru persoanele defavorizate, şimeri de lungă durată, tineri care ies din centrele de plasament, victime ale violenţei domestice,mame cu copii mici şi nivel scăzut de calificare, care vor beneficia, de asemenea, şi de servicii în sistem rezidenţial în cadrul complexului.

Valoarea totală a investiţiei este de 72,4 milioane de lei.

Etichete: banca alimente, cantină socială, centru de asistenta, complex, pmb

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE