PMB: Municipalitatea nu are temeiul legal pentru a acorda ajutoare producătorilor agricoli



Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) susţin că instituţia nu are temeiul legal pentru a acorda ajutoare de stat producătorilor agricoli.

PMB: Municipalitatea nu are temeiul legal pentru a acorda ajutoare producatorilor agricoli
PMB: Municipalitatea nu are temeiul legal pentru a acorda ajutoare producătorilor agricoli

"Am avut mai multe discuţii cu proprietarii de ferme agricole, pentru găsirea unor soluţii legate de menţinerea unui tarif acceptabil pentru producătorii agricoli, însă Primăria Municipiului Bucureşti nu are temeiul legal pentru a acorda ajutoare de stat", au declarat, luni, pentru Mediafax, reprezentanţii municipalităţii, care au explicat că sunt deschişi oricăror discutii legate de sprijinirea producatorilor agricoli, cu respectarea legii, alături de ceilalţi factori decizionali, respectiv Ministerul Energiei, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Electrocentrale Bucuresti (ELCEN).

Potrivit sursei citate, singurul sprijin pe care îl poate acorda municipalitatea este legat de costurile de transport al energiei termice, activitate prestată prin intermediul RADET, însă este necesară modificarea uneia dintre reglementările ANRE.

Reprezentanţii municipalităţii au mai arătat că, în perioada de 30 de zile în care proiectul de majorare a preţului gigacaloriei pentru agenţii economici din Capitală s-a aflat în dezbatere publică, respectiv în luna decembrie 2013, nu a fost înregistrată nicio propunere de modificare a textului hotărârii.

Federaţia de producători Pro Agro a transmis, duminică, într-un comunicat, că majorarea preţului gigacaloriei cu 40 la sută, la 1 ianuarie, va determina o scumpire a roşiilor şi a altor legume produse în România cu 50 la sută, precum şi oprirea activităţii unor sere, un exemplu fiind Leoser, care trimite în şomaj 2.000 de salariaţi.

Etichete: pmb, preţ gigacalorie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE