PMB vrea să preia Dâmboviţa de la Apele Române pentru amenajare. Firea: Arată MIZERABIL



Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, marţi seară, că intenţionează să preia administrarea râului Dâmboviţa, care arată "mizerabil", de la Apele Române, pentru că are un proiect de amenajare, care include zone pietonale, zone comerciale şi pasaje.

raul-dambovita-bucuresti_358
raul-dambovita-bucuresti_358

"Sunt nemulţumită de faptul că Dâmboviţa, care ar trebui să fie amenajată, care ar trebui să arate aşa cum se întâmplă peste tot în lume, arată mizerabil, are un aspect foarte neplăcut", a declarat Gabriela Firea, marţi seară, la Digi 24.

Primarul Capitalei a precizat că nu are autoritatea de a interveni asupra râului care străbate municipiul Bucureşti.

"Este responsabilitatea Apelor Române, care sunt în subordinea Guvernului, nu sunt în subordinea Primăriei Generale, nu avem autoritatea şi responsabilitatea să acţionăm în acest sens", a spus Firea, potrivit News.ro.

Ea a adăugat că a făcut cereri către Apele Române, să cureţe Dâmboviţa de gunoaie, dar nu a primit niciun răspuns.

"Eu nu pot să le solicit nimic pentru că nu sunt subordonaţi Primăriei Capitalei şi noi le-am făcut mai multe sesizări, le-am făcut anumite întâmpinări, rugăminţi colegiale, dar nu avem niciun fel de autoritate de penalizare", a mai spus Firea.

Primarul a explicat că intenţionează să preia Dâmboviţa în administrarea Primăriei, pentru că are un proiect de amenajare a râului.

"Lucrurile dacă vor merge în acest sens am întreaga disponibilitate pentru a prelua şi acest obiectiv la Primăria Capitalei, pentru că am în gând un proiect de amenajare a Dâmboviţei, aşa cum s-a întâmplat în capitalele pe care le vizităm din Europa, astfel încât să avem şi o zonă pietonală şi o zonă comercială, să avem pasaje care să facă trecerea de pe un mal pe altul al Dâmboviţei şi atunci nu poţi să faci toate aceste obiective de infrastructură cu apa murdară, cu apa plină de alge, cu lucruri aruncate de cetăţeni, deci nu se poate, pentru că trebuie să fie un obiectiv unitar. Ori lucrăm împreună în acelaşi sens, ori cineva trebuie să renunţe", a spus Firea.

Etichete: Dâmboviţa, firea, Gabriela Firea, raul dambovita

0/3 COMENTARII
bogdan71
24 Nov 16:24
+0
VOTURI
-0
Cea mai igienică soluție: refacerea planșeului de beton, pe o porțiune extinsă, între Timpuri Noi și Podul Hasdeu. De circulat cu vaporașul pe Dâmbovița oricum nu poate fi vorba - cine a văzut cum arată Sena în Paris își dă repede seama. Bonus ar fi fluidizarea traficului în zona centrală, posibilitatea reintroducerii tramvaielor prin Piața Unirii - atât pe axa NE-SV (join 21+32), cât și NV-SE, completând - nu dublând - metroul. Costurile nu ar fi foarte mari și s-ar putea amenaja o zonă centrală de promenadă+piste de biciclete. Dâmbovița lăsată așa cum este nu e utilă decât câtorva cetățeni care stau cu undițele întinse în zilele de vară.
abcdef
23 Nov 20:06
+0
VOTURI
-0
Daca nivelul apei s-ar putea scada cu 3-4 metrii (printr-o modernizare, reconstruire) s-ar putea circula cu barca si vaporase pe rau, ca in capitalele vizitate de doamna Firea.
holland
23 Nov 15:37
+0
VOTURI
-0
"boschetii de pe malurile Dambovitei au fost plantati de Primaria Generala la indemnul lui Oprescu", iar de sobolani nu vorbeste nimic doamna primar? Pentru ca malurile Dambovitei sunt pline, iar de dratizare ar trebui sa se ocupe primaria capitalei.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE