Poliţiştii vor patrula în zona şcolilor şi vor verifica accesul elevilor



Echipaje de poliţie vor patrula, săptămâna viitoare, în zona şcolilor, vor verifica modul în care se asigură accesul elevilor şi paza unităţilor de învământ şi vor sprijini şcolile în combaterea absenteismului. Numărul infracţiunilor sesizate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar s-a redus cu 14 la sută faţă de perioada similară a anului şcolar trecut, potrivit Poliţiei Române.

Politistii vor patrula in zona scolilor si vor verifica accesul elevilor
Poliţiştii vor patrula în zona şcolilor şi vor verifica accesul elevilor

Potrivit Poliţiei Române, în săptămâna 9 - 13 mai vor fi intensificate acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor şi pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.

Poliţiştii vor verifica modul de supraveghere, pază şi acces în unităţile de învăţământ şi vor sprijini şcolile în activităţile de menţinere a ordinii publice, dar şi de combatere a absenteismului şcolar.

Echipaje de poliţie vor fi prezente zilnic în zona intrărilor în şcoli, la orele la care elevii intră sau ies de la cursuri. De asemenea, poliţiştii vor patrula în zona şcolilor, atât în timpul orelor de curs, cât şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare au terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

Poliţiştii de la prevenirea criminalităţii şi cei de la rutieră, sprijiniţi de poliţişti de proximinate, vor continua întâlnirile preventive cu elevii, în cadrul unităţilor şcolare.

De asemenea, poliţiştii vor continua controalele periodice privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Astfel, se vor face în permanenţă verificări privind modul de acces în incinta şcolilor şi executarea pazei.

"La acţiunile desfăşurate se va acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri competente ale Ministerului Afacerilor Interne şi poliţişti comunitari, precum şi cu alţi parteneri (inclusiv asociaţiile părinţilor elevilor şi conducerea unităţilor de învăţământ)", a precizat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Conform datelor Poliţiei Române, de la începutul anului şcolar, numărul infracţiunilor sesizate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar s-a redus cu 14 la sută faţă de perioada similară a anului şcolar trecut.

Etichete: patrule politie, patrule politie scoli, poliţie, şcoli

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE