Poliţistul Mihai Godină povesteşte cum a fost chemat de şefi să dea socoteală: "Nu sunt dobitoc!"



Poliţistul Mihai Godină, cunoscut pentru postările virale de pe Facebook, povesteşte, luni, pe reţeaua de socializare că a fost chemat de şefi să dea explicaţii după ce a reţinut permisul de conducere al unui şofer în maşina căruia se afla şi directoarea de la Crucea Roşie Braşov: "Am fost chemat la biroul şefului unde mi s-a reproşat că m-am purtat urât, nu m-am prezentat şi am avut un comportament neadecvat."

Politistul Mihai Godina
Politistul Mihai Godină

Poliţistul Mihai Godină relatează episodul cu lux de amănunte, spunând că "vechile metehne", acelea când şeful îşi suna subalternii din teren care îi opreau prietenii şi astfel îi scăpa de amenzi, "persistă, însă sub altă formă"

Iată relatarea lui Godină:

"Am fost de serviciu pe 8 februarie 2016, adică săptămâna trecută, şi am oprit o maşină al cărei şofer nu a acordat prioritate unui pieton, care a trebuit să se oprească pentru a nu fi lovit.

M-am prezentat, i-am cerut actele şoferului şi i-am spus că i se va reține permisul. În timp ce mă duceam spre maşina poliției, de pe locul din dreapta față a maşinii oprite a coborât o doamnă care a venit la mine şi mi-a zis:

-Stați că nu e chiar aşa, stați să negociem că eu sunt directoarea de la Crucea Roşie Braşov şi colaborez cu şefii tăi.
-Vă rog să rămâneți în maşină.

Asta a fost singura replică a mea, iar doamna a urcat în maşină.

Era clar că dăduse deja telefoane, dar nu a avut curaj să mă sune careva.

Mi-am făcut treaba şi i-am reținut permisul şoferului, mai ales că Braşovul e în topul accidentelor cu pietoni loviți pe trecere. I-am explicat că poate face contestație la judecătorie iar dumnealui a spus că mai întâi se va duce la şefii mei.
La scurt timp după întâmplare, colegul de pe echipaj a fost sunat de şeful Biroului Rutier Braşov şi întrebat dacă unul dintre noi a reținut vreun permis. Deja fusese anunțat.

La ieşirea din schimb am fost chemat la biroul şefului unde mi s-a reproşat că m-am purtat urât, nu m-am prezentat şi am avut un comportament neadecvat. În birou şi-a făcut apariția şi adjunctul şefului Poliției Mun. Braşov care mi-a prezentat situația de parcă fusese prezent:

-Nu era niciun pieton pe trecere, i-ai vorbit urât şi ai fost arogant. Există şi un martor.
-Ce martor?

Şeful a zâmbit şi mi-a zis ironic:

-Era unul pe trotuar care a văzut tot. Oricum nu te văd bine pentru că doamna face parte şi din ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) şi ți-a făcut reclamație. Îți dai seama că se va duce şi la domnul chestor, pentru că are intrare acolo.

Astăzi, 15.02.2016, am fost chemat la Biroul de Control Intern unde a trebuit să dau explicații pentru comportamentul avut față de şofer. Doamna m-a reclamat că, deşi şoferul m-a întrebat cum mă cheamă, am refuzat să-i spun şi i-am zis pe un ton arogant că scrie pe procesul-verbal cum mă cheamă.

Nu sunt dobitoc. Nu a deranjat pe nimeni comportamentul meu. A deranjat că mi-am permis să nu țin cont că doamna are funcție. Dacă era vorba de comportament, era competent Biroul de Control Intern de a soluționa reclamația. În schimb, eu am fost chemat la nici 5 ore de la întâmplare. Mamăăă, câtă promptitudine din partea şefilor, ce țin ei cont de reclamațiile cetățenilor. Sau e pentru că doamna aceea "a avut intrare".

Şi tot pentru că nu sunt dobitoc şi ştiu foarte bine cum procedează aceşti şefi care se cred patroni, discuția dintre mine şi acel şofer am înregistrat-o cu telefonul.

Se aude foarte bine că i-am vorbit strict la subiect, ferm şi corect. Se aude şi cum mă întreabă cum mă cheamă şi îi răspund: Godină. Oare se va sesiza cineva şi se va întreba de ce în 2016 se întâmplă ca un polițist să fie certat că işi face treaba? Sunt curios."

CITEŞTE ŞI Marian Godină, poliţistul glumeţ cu texte virale pe Facebook, a publicat o carte
 

Într-o altă postare, Godină prezintă înregistrarea discuţiei. "Aceasta e conversația de care vă spuneam în postul anterior. Se aude destul de clar că nu am fost deloc arogant și i-am spus șoferului cum mă cheamă atunci când m-a întrebat, deși mă prezentasem de prima oară. Se aude și cum spune că va merge la șefii mei. Vă las să decideți dacă am vorbit urât și arogant":

 

Aceasta e conversația de care vă spuneam în postul anterior. Se aude destul de clar că nu am fost deloc arogant și i-am spus șoferului cum mă cheamă atunci când m-a întrebat, deși mă prezentasem de prima oară.Se aude și cum spune că va merge la șefii mei.Vă las să decideți dacă am vorbit urât și arogant.

Posted by Marian Godina on Monday, February 15, 2016

Etichete: marian godina, politistul glumet, politistul Marian Godină

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE