Ponta îşi recunoaşte înfrângerea în ziua alegerii preşedintelui PSD



Premierul Victor Ponta a dat de înţeles, într-un mesaj postat pe Facebook, că îşi recunoaşte înfrângerea, în ziua alegerilor la vârful PSD. 

Ponta isi recunoaste infrangerea in ziua alegerilor presedintelui PSD
Ponta îşi recunoaşte înfrângerea în ziua alegerilor preşedintelui PSD
Foto: ziuanews.ro

Victor Ponta a folosit un citat din Winston Churchill în postarea sa pe Facebook: "Succesul nu e niciodată permanent. Nici înfrângerea nu e fatală. Curajul de continua este cel care contează." Deşi dă de înţeles, la predarea oficială a ştafetei de la vârful PSD către Liviu Dragnea, că percepe momentul ca pe o înfrângere, Ponta afirmă că va continua alături de colegii din PSD şi, mai ales, în fruntea Guvernului, scrie stiripesurse.ro.

"După aproape 6 ani la vârful PSD, este timpul pentru un nou început şi în partid. Votez pentru echipa şi pentru continuarea creşterii. Am făcut echipă bună cu Liviu şi sunt convins că va continua proiectele bune pe care le-am început împreună – modernizarea partidului, deschiderea sa spre urban în paralel cu menţinerea unei legături speciale cu zona rurală, atragerea de cât mai mulţi tineri, conectarea la problemele reale ale românilor.

Voi fi alături de echipa din fruntea partidului. Sunt convins că, la anul, PSD va putea obţine o performanţă cel puţin la fel de bună ca cea din alegerile locale, parlamentare sau europene.

Rămân în continuare 100% conectat şi preocupat de actul de guvernare, unde mai avem încă proiecte bune de pus în aplicare pentru binele celor mulţi - pentru creştere economică, creşterea veniturilor tuturor, independenţa energetică, scăderea preţurilor, reducerea sărăciei şi oferirea de servicii de sănătate şi educaţie mai bune", a scris Victor Ponta pe Facebook.

 

După aproape 6 ani la vârful PSD, este timpul pentru un nou început şi în partid. Votez pentru echipa şi pentru...

Posted by Victor Ponta on Sunday, October 11, 2015
Duminică, peste jumătate de milion de membri PSD participă la algerile pentru desemnarea preşedintelui PSD. Alegerile sunt însă doar o formalitate, în contextul în care Liviu Dragnea este singurul candidat.

Etichete: alegeri psd, Liviu Dragnea, Victor Ponta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE