Ponturi pentru a-ți reduce facturile la gaze și lumină



Utilizarea eficientă a energiei în vederea obţinerii controlului asupra costurilor cu energia a devenit o preocupare majoră a consumatorilor nu doar cu ocazia debutului sezonului rece, ci şi în contextul liberalizării pieţei de energie, care implică şi creşterea treptată a preţurilor la gaze naturale şi electricitate în decursul următorilor ani.

Ponturi pentru a-ti reduci factura la gaze si lumina
Ponturi pentru a-ți reduci factura la gaze și lumină
Foto: alba24.ro

Românii îşi pot reduce facturile la electricitate și gaze naturale dacă ţin cont de câteva sfaturi, scrie capital.ro. Câteva dintre ponturile pe care le puteţi lua în calcul pentru a face economii sunt următoarele:

1. Izolaţi îmbinările ferestrelor cu garnituri de etanşare autoadezive (tip purfix). În cazul ferestrelor cu tâmplărie de lemn şi sticlă simplă, pierderile de căldură prin spaţiile neizolate pot reprezenta mai mult de 30% din totalul pierderilor de căldură în sezonul rece.

2. Reglaţi temperatura din locuinţa dumneavoastră în funcţie de confortul dorit luând în considerare că peste temperatura de 19 °C, fiecare grad în plus poate să însemne o creştere a consumului de gaze naturale cu circa 8%.

3. Deschideţi larg ferestrele pe perioade scurte de timp astfel încât spaţiile să se aerisească şi să se încălzească mai repede. Pierderile de căldură sunt mai mari dacă lăsaţi ferestrele întredeschise pe perioade lungi de timp.

4. Izolaţi conductele de agent termic mai ales în cazul celor care traversează spaţii neîncălzite (holuri, subsoluri, garaje, magazii), pentru a minimiza pierderile de căldură.

5. Asiguraţi-vă că radiatoarele nu sunt acoperite de perdele sau alte obiecte, pentru a nu îngreuna schimbul de căldură, aerisiţi şi caloriferele de câte ori este cazul.

6. Setaţi din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece. Trebuie menţionat că la o centrală de apartament care prepară atât agent termic cât şi apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este maxim în momentul când se prepară apa caldă.

7. Folosiţi un termostat de ambianţă care comandă funcţionarea centralei ţinând cont de temperatura setată în camera în care se montează şi care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire.

8. Montaţi robinete cu cap termostatat pe calorifere pentru a controla debitul agentului termic din radiator în fiecare cameră.

9. Izolaţi termic pereţii, acoperişul şi ferestrele pentru a reduce cu până la 50% costurile de încălzire.

10. Asiguraţi-vă de funcţionarea optimă a aparatelor consumatoare de gaz. Solicitaţi sprijinul instalatorilor autorizaţi pentru reglarea arzătoarelor, verificarea filtrelor de apă şi a depunerilor de calcar pe conducte, astfel încât să evitaţi consumul excesiv de gaze naturale.

Citește mai multe sfaturi pe capital.ro.

Citește și: 10 trucuri simple pentru a vă scădea factura la încălzire

Etichete: factura gaze, sfaturi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE