Povestea neştiută a fraților români care le-au dat o lecţie de business marilor companii străine



Rețeaua de magazine Dedeman a pornit de la un butic din Bacău, deschis de doi frați matematicieni, iar în câțiva ani a ajuns să domine piaţa magazinelor de bricolaj din România. Este una dintre puținele companii cu capital 100% românesc care au reuşit să ţină piept multinaţionalelor venite din Occident şi chiar să câştige bătălia. 

Povestea nestiuta a fratilor romani care le-au dat o lectie de business marilor companii straine
Povestea neştiută a fraților români care le-au dat o lecţie de business marilor companii străine

Dedeman este o firmă construită de la zero de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, a căror poveste fascinantă a rămas necunoscută până acum. Plecaţi dintr-un sat din Suceava să studieze matematica la Iaşi, Dragoş şi Adrian au ajuns, după două decenii, să pătrundă în topul celor mai mari companii cu acţionariat românesc, având o cifră de afaceri care depăşeşte 500 de milioane de euro. Fără afaceri cu statul, fără relaţii cu fosta Securitate, fără operaţiuni la limita legii.

Dedeman a apărut în 1992, la Bacău, şi a fost, la început, un butic de 16 metri pătraţi în care se vindeau de la sucuri şi gume de mestecat, până la unghiere şi papuci de casă. Acum sunt peste 30 de magazine uriaşe, întinse pe zeci de hectare, în marile oraşe ale ţării. Dedeman este lider detaşat pe segmentul retailerilor de construcţii şi de amenajări.

Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, proveniţi dintr-o familie modestă, cu opt copii, le-au dat o lecţie de business marilor companii occidentale venite să împartă şi să stăpânească piaţa din România. Giganţi precum  Bricostore (Franţa), BauMax (Austria) sau Praktiker, OBI şi Hornbach (toţi trei din Germania) se uită de jos în sus la Dedeman-ul fraţilor Pavăl, care este acolo, în vârf, pentru că a ştiut să fenteze criza prin investiţii inteligente şi să-şi calculeze cu grijă fiecare pas.

Dragoş Pavăl (49 de ani), directorul şi acţionarul principal al companiei Dedeman, este cel mai mare dintre cei opt fraţi ai familiei. După şcoala generală, a plecat din satul natal şi, în loc să meargă la liceu în oraşul Fălticeni, la numai 15 kilometri distanţă, el s-a dus tocmai la Iaşi. „Nici azi nu ştiu ce a fost în capul meu de am plecat atât de departe, mai ales că părinţilor le-a fost foarte greu să mă întreţină. Dar poate că aşa a fost să fie, să-mi iau viaţa în mâini de la 14 ani”.

În vacanţe se întorcea la Suceava şi muncea de dimineaţa până seara în gospodăria familiei. Regula tatălui său era că banii de buzunar trebuie câştigaţi muncind. După liceu, a intrat la Facultatea de Matematică din Iaşi. Această facultate avea o secţie de informatică (câţi auziseră de aşa ceva în 1986?) şi băiatul venit de la ţară la informatică s-a înscris. În 1991, când a terminat facultatea, tânărul informatician Dragoş Pavăl a primit repartiţie la o fabrică de confecţii din Bacău. S-a chinuit acolo câteva luni, cu un calculator Felix (mare cât un tractor), care funcţiona cu cartele, până într-o zi, când a văzut un anunţ în ziar: întreprinderea magazinelor de stat căuta un informatician.

"Aproape un an am lucrat zi şi noapte şi am făcut un soft de contabilitate, în care se introduceau salariile şi toată gestiunea. Lucrând la această întreprindere am văzut ce înseamnă comerţul. Aveam acces la toate cifrele, am văzut cum e cu adaosul comercial, cum se face profit, cât de mare este penuria de produse. Marfa intra şi ieşea din depozite într-un ritm ameţitor”, îşi aminteşte Dragoş Pavăl.

La momentul anului 1992, în România nu dădea nimeni doi bani pe un informatician. Când s-a uitat în softurile pe care le crease, Dragoş Pavăl a văzut că avea cel mai mic salariu dintre toţi angajaţii. Atunci s-a hotărât să-şi deschidă un magazin. A împrumutat de la socri o mică sumă de bani şi o Dacie break şi l-a chemat pe fratele său de la Iaşi. Adrian tocmai terminase aceeaşi facultate de matematică şi adunase vreo 10.000 de mărci, cumpărând marfă de la ruşii care veneau în bazarurile din Iaşi şi vânzând-o în târgurile din Craiova cu profit dublu. Aşa au intrat fraţii Pavăl în afaceri.

„Am înfiinţat o firmă şi am închiriat un spaţiu de 16 metri pătraţi, pe care  l-am amenajat noi. Am angajat o vânzătoare, am improvizat nişte tejghele din lemn şi din sticlă şi am început să vindem. Câştigam într-o lună zece salarii pe care le luam la întreprinderea de stat ca informatician. Mergeam în Bucureşti, era un centru comercial numit «Massa», şi căram de acolo cu Dacia socrilor mei diverse produse. Gumă de mestecat, unghiere, tot felul de mărunţişuri. Era o mare penurie de produse şi, fiind vorba de nişte mărunţişuri care, pe atunci, erau foarte căutate. Şi încă din prima lună de activitate am fost informatizaţi. Am cumpărat un calculator şi ţineam gestiunea pe el. Aşa am învăţat ce înseamnă să administrezi o afacere şi cât de important e fiecare detaliu”.

Si numele are povestea lui, încropit de Dragoş Pavăl pe un petic de hârtie în faţa ghişeului de la Registrul Comerţului. „Îmi pregătisem nişte denumiri, dar erau deja luate. Cei de la registru mi-au spus să mă gândesc repede la ceva, să-mi pun numele, orice. Nu prea îmi plăcea treaba asta cu numele, dar stând acolo, la coadă, am încercat să compun ceva. Eu – Dragoş, soţia – Denise, fratele meu – Adrian. De-de-an. Nu suna bine. M-am gândit la soacră-mea, Margareta, şi am mai pus şi un M. Aşa a ieşit Dedeman. O vreme mi s-a părut un nume nepotrivit, umblam cu facturile mâzgălite pentru că producătorii cu care lucram îl stâlceau în toate felurile. Mă şi gândeam, «domnule, n-am fost în stare să aleg şi eu un nume ca lumea». Peste ani, mi-am dat seama că e un nume potrivit pentru profilul nostru. Sună bine, nemţeşte, aşa...”.

Citește mai multe AICI

Etichete: afacere, bricolaj, Dedeman

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h