Prefectura îl acuză pe Oprescu că sabotează Hala Matache



hala matache
hala matache

Dupa sistarea demolării Halei Matache în urma mai multor procese cu societatea civilă, Primăria Municipiului Bucureşti a luat măsura conservării imobilului, iar pe perioada lucrărilor, în baza Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, paza şantierului a fost asigurată de o patrulă mobilă a Poliţiei Locale, patrulă retrasă ulterior. "În acest context au fost posibile sustrageri repetate de componente metalice din acoperiş, bucăţi de tablă şi din structura de rezistenţă metalică", susţine Poliţia Capitalei.

Până în prezent, la nivelul Secţiei 3 Poliţie, pe raza căreia se află amplasată Hala Matache, au fost înregistrate unsprezece dosare penale: patru constituite în baza unor sesizări ale unor persoane juridice şi fizice iar şapte în urma unor prinderi în flagrant. Din acestea, patru prinderi în flagrant au fost realizate de către Poliţia Locală, iar trei de către poliţiştii Secţiei 3. Din cele unsprezece cauze, au fost soluţionate patru, alte şapte aflându-se în cercetare. Principalul impediment în soluţionarea acestor cauze este faptul că proprietarul clădirii, respectiv Primăria Capitalei, eliberează cu întârziere adresele de prejudiciu şi nici nu depune plângere în cazul săvârşirii unor infracţiuni.

Etichete: fier vechi, furturi, Hala Matache, oprescu, prefect

0/0 COMENTARII
Rodica Enache
29 Feb 23:22
+0
VOTURI
-0

Domnule doctor,fa-ti bagajele si elibereaza biroul! Intoarce-te la spital si fa-ti treaba acolo,ca soselele tot pline de gropi sunt...

nepotu_87
29 Feb 17:29
+0
VOTURI
-0

oprescule cred k a venit timpul si vremea sa iti faci bagajele si sa lasi locul altuia mai capabil decat tine...la revedree.

CRIS
29 Feb 17:26
+0
VOTURI
-0

cu Oprescu la conducere nu se alege nimic, doamna Udrea e cea mai competenta.

karina
29 Feb 17:07
+0
VOTURI
-0

pai probabil are ceva de castigat o lasa de ibeliste....sau a bagat prea mult un buzunar si nu mai are bani sa aloce pentru a reamenaja hala !

vanesa
29 Feb 16:08
+0
VOTURI
-0

Oprescu viseaza mandate in plus dar nu face nimic pentru capitala,nu-si indeplineste nici o atributie...nu a facut decat sa taie panglici si sa mearga la inaugurarea unor proiecte concepute de alti...jalnic OPRESCU

aida
29 Feb 15:36
+0
VOTURI
-0

doctorii sunt buni la medicina dar nu si la conducerea capitale

valicar
29 Feb 14:34
+0
VOTURI
-0

Oprescule iti meriti soarta sa fi amendat si sa nu mai fi reales pt ca i-ai aburit destul pe bucuresteni

eustache
29 Feb 13:38
+0
VOTURI
-0

Oprescu saboteaza Hala Matache?!El saboteaza tot ce prinde, ii scapa vreodata ceva?!...Duca-se...!

vanatorul
29 Feb 12:30
+0
VOTURI
-0

este o idee buna de a amenda pe oprescu si as propune fratilor sa scapam mai repede de el…altfel ne ramane capitala o epava

nu a avaut grija de aceste imobile istorice stie decat sa comenteze,

ce a facut oprescu pana acum.

stie decat sa taie panglici de la proiectele ramase de cei urma

lui

dina
29 Feb 11:36
+0
VOTURI
-0

Gata cu Oprescu, la medicina cu el, nu la conducerea capitalei, sa cedeze locul.

popalie
29 Feb 10:46
+0
VOTURI
-0

dupa ce ca a distrus cizmaru jumate din bucuresti a venit si doctorul sa mai darame si el , pacat

dionis
29 Feb 10:15
+0
VOTURI
-0

Acest famfaron de la primarie nu a facut nimic altceva decat sa isi bage sume importante de bani din bugetul ststului in propriile buzunare. Caderea tiranului de la PMB, atrage dupa sine si prosperitatea capitalei din toate punctele de vedere. De ce striga oprescu la altii ca au furat? ce facem acum, aplicam tactica: HOTUL striga HOTII??? ce face acum oprescu? incearca sa ingrase PORCUL in ajun?

babba
29 Feb 09:59
+0
VOTURI
-0

Nu exista alta alegere mai buna decat Elena Udrea la primaria Capitalei.Fiind si femeie va demonstra ca e buna!!!

didi
28 Feb 19:10
+0
VOTURI
-0

Oprescu a mai practicat lasarea in paragina a monumentelor ca apoi sa spuna ca sunt deteriorate si sa le demoleze ca apoi pe locul lor smecherii care ii finanteaza campaniile electorale sa ridice blocuri de birouri. Orescu este cel mai mare borfas al Romaniei

www
28 Feb 22:11
+0
VOTURI
-0

Eu cred ca Basescu este cel mai mare !

Cum altfel se explica cat de repede s-au imbogatiti si frate-su si toapele lui de fiice ?

Cornel Mandrescu
28 Feb 16:08
+0
VOTURI
-0

De la demiterea blondei,ONG-urile au devenit mai tacute.Noul ministru nu le da bani,cum le dadea Udrea pentru a-i face zile fripte lui Sorin Oprescu?A secat pusculita guvernamentala,domnule Nicusor Dan?

Viorel Negulescu
28 Feb 16:02
+0
VOTURI
-0

Iar se plictiseste prefectul?Ce mai vrea?Sa se duca sa doarma domnia sa acolo daca tot moare de grija sandramalei!Exista dosare penale,asta inseamna ca Politia isi face treaba.Domnule Sorin Oprescu, se pare ca UDMR-ul vrea sa-si mute sediul bucurestean in Matache!Nu e o idee rea!

Ioana Alexandra Ghinda
28 Feb 14:36
+0
VOTURI
-0

Pai se pare ca se face ceva la Hala Matache daca s-au inregistrat 11 dosare penale.

bla
28 Feb 13:58
+0
VOTURI
-0

Atitudinea prefectului de Bucuresti e una de tucalar al lui Udrea.

Amaratul asta este doar un sclav, asa cum sunt si ONG-urile dirijate de ea.

dan
28 Feb 15:42
+0
VOTURI
-0

esti un bou vandut doctorului

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE