Premierul Cioloş s-a întâlnit cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pe tema OUG privind salarizarea



Premierul Dacian Cioloş, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu, au discutat luni dimineaţa, la Guvern, despre varianta care va fi aleasă în ceea ce priveşte salarizarea bugetarilor, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă urmează să fie prezentat partenerilor sociali.

Dacian Ciolos
Dacian Cioloş

"Sunt trei variante luate în discuţie şi s-a discutat care va fi forma aleasă de premier şi miniştri de resort pentru proiectul de ordonanţă de urgenţă. Decizia va fi prezentată luni după-amiază partenerilor sociali, iar marţi va fi prezentată în mod public", au declarat surse oficiale, potrivit Mediafax.

Potrivit acestora, dacă nu vor apărea probleme deosebite în dialogul cu sindicatele, proiectul de ordonanţă de urgenţă va fi supus pentru aprobare Guvernului în următoarea şedinţă. Ordonanţa de urgenţă care va reglementa sistemul salariilor bugetarilor va fi pusă în dezbatere publică la 15 mai, iar noua abordare se va concentra pe salariile de bază, nu pe sporuri şi indemnizaţii, anunţa ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, la finalul lunii aprilie.

Ministrul a explicat că ordonanţa trebuie să aibă la bază principiul solidarităţii şi principiul neutralităţii între familiile ocupaţionale şi că noua abordare se va concentra pe salariile de bază şi nu pe sporuri şi indemnizaţii. Propunerea principială a Guvernului, în accepţiunea ministrului Muncii, este decomprimarea bazei de salarizare "în sus", în limita resurselor bugetare existente, care să permită o minimă reglare a piramidei salariale.

Dragoş Pîslaru a preluat portofoliul Muncii după ce Ana Costea a demisionat pe fondul conflictului cu sindicatele generat de proiectul de ordonanţă privind salarizarea bugetarilor.

Etichete: Anca Dragu, Dragoș Pâslaru, ministrul Finanțelor, ministrul Muncii, ordonanță de urgență, oug, oug salarizare, premier dacian ciolos, salarizare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE