Dacian Cioloş: Nu intenționăm, până la sfârșitul acestui mandat, să creștem nicio taxă



Guvernul nu intenționează, până la sfârșitul acestui mandat, să majoreze nicio taxă și niciun impozit, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, în plenul reunit al Parlamentului.

Dacian Ciolos
Dacian Cioloş

"Nu intenționăm, până la sfârșitul acestui mandat, să creștem nicio taxă, să creștem niciun impozit, să modificăm nicio indemnizație, așa cum s-a spus. Dimpotrivă, în acest an am redus TVA la 9% pentru lucrările agricole și imputurile consumate în agricultură. Și tot pentru a veni în sprijinul agricultorilor, mai ales al micilor producători persoane fizice și persoane autorizate, intenționăm să venim cu modificări în sensul simplificării în Codul fiscal, prin care să propunem un regim de TVA special pentru micii agricultori, (...) ca ei să nu aibă nevoie de toată această birocrație și documentație privind înregistrarea TVA-ului", a precizat Dacian Cioloș.

Guvernul va insista, în perioada următoare, pe transferul bunei creșteri economice înspre crearea de locuri de muncă, a declarat luni premierul Dacian Cioloș, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

Șeful Executivului a amintit că, în urmă cu un an, Cabinetul pe care îl conduce a intrat în mandat într-un moment în care "încrederea în mediul politic, în autoritățile statului era slăbită".

"Oamenii așteptau un nou mod de a administra interesul public într-un mod mai transparent, mai responsabil, mai predictibil, deschis spre dialog. Integritatea a fost una din valorile asumate atât la nivelul echipei guvernamentale, cât și al celor pe care îi coordonăm. Și ne-am concentrat atunci pe recâștigarea încrederii cetățeanului în stat, asigurarea unui mediu legal instituțional mai predictibil favorabil investițiilor, cu un mare obiectiv — acela de a stimula investițiile", a spus prim-ministrul.

El a evidențiat că trebuie insistat pe transferul bunei creșteri economice înspre crearea de locuri de muncă: "Mi se pare esențial să insistăm în perioada următoare pe transferul bunei creșteri economice înspre crearea de locuri de muncă. Ne-am asumat totodată o gestionare mai bună, mai transparentă și eficientă a banului public, o canalizare a resurselor către infrastructură, către investiții. (...) Chiar dacă bugetul pentru anul 2016 a fost unul cu o marjă de manevră limitată, ne-am dat ca obiectiv o gestionare înțeleaptă a acestuia, pentru a asigura o bună balanță între venituri și cheltuieli. Am solicitat date privind situația economică reală a țării", a susținut Cioloș.

Ședința Parlamentului în care premierul Dacian Cioloș urmează să prezinte un raport cu privire la execuția bugetară a început.

La ședință și-au înregistrat prezența 347 de deputați și senatori, dar participă și mai mulți miniștri.

Decizia privind invitarea premierului Cioloş în Parlament a fost luată de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, la solicitarea PSD.

Potrivit stenogramei şedinţei BIrourilor reunite, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus ca premierul să îşi prezinte documentul luni, la ora 14.00.

"De ce nu-l invităm la ora 14.00, domnule Iordache? Ca să nu stea cu sufletul la gură", a spus Tăriceanu, după ce iniţial se propusese ora 14.30.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur, a confirmat faptul că ora 14.00 este una rezonabilă, în condiţiile în care premierul Cioloş pleacă în aceeaşi zi în Statele Unite ale Americii, scrie news.ro.

"Noi, luni, avem şedinţă de Guvern. În considerarea faptului că premierul pleacă la ora 17.00 la New York, am aprecia dacă ora 14.00, cea propusă de dumneavoastră, ar fi şi ora care va fi votată de către Birourile permanente. Deci, ora 14.00 este o oră la care premierul are toată disponibilitatea să participe", a spus Bucur.

Senatorul PNL Cristian Rădulescu a intervenit şi a propus ora 14.30, pentru ca toţi parlamentarii să ajungă în plenul comun.

"Ştim că bioritmul colegilor noştri, deşi programul începe de la ora 14.00, îi îndeamnă să vină pe la ora 15.00, în cazul că vin. De aceea, pentru a fi mai multă prezenţă la o asemenea prezentare interesantă şi ţinând cont şi de faptul că diverse grupuri parlamentare au şi alte activităţi – cum ar fi PNL, pe la ora 13.00 –, poate n-ar fi rău să rămână 14.30. Să apucăm să terminăm şi noi şedinţele şi să vină şi colegii care, după cum ştim, cu regularitate, ajung, într-un caz bun, la 14.30. E o dezbatere interesantă pentru toată lumea", a spus Rădulescu.

Florin Pâslaru, liderul deputaţilor PSD, a fost de acord cu propunerea PNL.

"Având în vedere că solicitarea a venit din partea Grupului parlamentar PSD, şi noi vă rugăm să-l invităm pe domnul premier Dacian Cioloş la 14.30, având în vedere că ceea ce am solicitat dânsului este de interes major şi cred că la 14.30 numărul colegilor senatori şi deputaţi va fi, eu ştiu, impresionant mai mare în sală. Deci, pentru 14.30 pledez şi eu", a spus Pâslaru.

Premierul Dacian Cioloş va avea la dispoziţie 30 de minute pentru a face o prezentare la început, urmând intervenţiile din partea grupurilor parlamentare, iar la final, Cioloş va putea să răspundă întrebărilor. PSD are la dispoziţie 32 de minute pentru intervenţii în plenul comun, PNL - 27 de minute, ALDE - 7 minute, UNPR - 6 minute; UDMR - 4 minute. Minorităţile naţionale au la dispoziţie 3 minute pentru discursuri, iar deputaţii şi senatorii neafiliaţi - 7 minute.

Recent, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş în care îi cerea să prezinte "de urgenţă" în faţa camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situaţia economică reală a ţării, inclusiv nivelul de colectare a taxelor, deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial şi creşterea economică estimată care stă la baza execuţiei bugetare.

Întrebat despre scrisoarea lui Liviu Dragnea, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a spus că iniţiativa preşedintelui PSD "este foarte bună", pentru că va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice sunt foarte bune, respectiv creşterea economică şi încasările, care sunt peste program.

"Va da posibilitatea premierului Dacian Cioloş să meargă în Parlament şi să arate că datele economice din acest an sunt foarte bune. E vorba de o creştere economică de 6% în trimestrul doi, sunt încasări peste program, dar detaliile le va spune premierul Dacian Cioloş în Parlament", a declarat Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că prezenţa premierului în Parlament va fi şi o bună ocazie pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentarilor care pun presiune pe buget.

"E şi o bună oportunitate de a atrage atenţia în Parlament asupra iniţiativelor legislative care pun presiune pe buget şi, pe cale de consecinţă, pe deficitul aprobat tot de Parlament", e explicat el.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că se bucură de prezenţa premierului Dacian Cioloş, luni, în plenul Parlamentului, precizând că acesta trebuie să pună punctul pe "i" şi să spună "Oameni buni, asta e dimensiunea, de aici încolo, tot ce faceţi voi dezechilibrează bugetul României şi terminaţi cu tot ce înseamnă pensii speciale".

Etichete: ciolos, dacian ciolos, parlament, starea economiei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE