Iohannis: Niciun partid nu a venit cu o propunere de prim-ministru. Guvern tehnocrat sau alegeri



Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după consultarile de la Palatul Cotroceni cu reprezentanţi ai societatii civile, că niciun partid nu a venit cu o propunere de premier şi că majoritatea sunt de acord cu un guvern tehnocrat sau alegeri anticipate.

Presedintele Iohannis, conferinta de presa dupa consultarile cu societatea civila - ora 15. FOTO: Andreea Alexandru- Mediafax Foto
Preşedintele Iohannis, conferinţă de presă după consultările cu societatea civilă - ora 15. FOTO: Andreea Alexandru- Mediafax Foto

Principalele declaraţii făcute de preşedinte:  

"Mi s-a parut o intalnire foarte buna, cu oameni care au venit cu idei foarte bune, concepte gandite.

Voi prelua buna parte din aceste idei si le voi duce spre partidele politice.

Aşteptările sunt multiple şi îndreptăţite. Am putut să constat că nu e nevoie de o simplă schimbare de Guvern. E nevoie de o schimbare complexă. Toţi aşteaptă politicieni noi, care nu au avut de-a face cu corupţia, care nu au făcut afaceri dubioase. Asta e clar. Aceste lucruri au fost bine înţelese şi de liderii politici cu care m-am întâlnit în aceste zile.

Am primit multiple invitaţii de a merge în Piaţă. Am promis că voi merge, dar nu voi anunţa nici ziua, nici ora. Vreau să merg să vorbesc şi eu cu oameni simpli, fără media. Să-mi spună ce aşteaptă de la mine, de la clasa politică.

Am constat că partidele au înţeles.

Nu a venit nimeni cu o propunere de prim ministru, cu idei fixe.

O singură rundă de consultări nu e suficientă, pentru că situaţia e specială. Nu este nici pe departe suficient un nume, ba dimpotrivă. A veni cu un nume e simplu. Ceea ce vrem să facem este să ne înţelegem asupra unei abordări.

Majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute de alegeri anticipate, de un guvern tehnocrat. Este o noutate. Niciun partid nu a venit cu o propunere de prim ministru.

Indiferent in ce varianta vom merge mai departe, cu anticipate sau guvern tehnocrat, e evident ca trebuie sa se inteleaga partidele asupra unui program minimal, ce trebuie facut, bugetul, spitalele scolile. 

Vom mai avea o rundă de consultări. Sper ca săptămâna viitoare să avem o soluţie."

Preşedintele Klaus Iohannis a continuat, vineri, consultările cu partidele pentru formarea noului Guvern. La consultări au venit reprezentanţi ai UNPR (ora 11.30) şi ALDE (ora 12.30), dar şi 18 de reprezentanţi ai societăţii civile şi ai protestatarilor (ora 13.30). Lista reprezentanţilor invitaţi, AICI.

Etichete: consultări, iohannis, societate civila

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE