Președintele Iohannis a plecat în Afganistan, pentru a se întâlni cu soldații români de Paște



Președintele Klaus Iohannis a plecat în Afganistan pentru a se întâlni cu soldații români care se află acolo în misiune. Șeful statului le-a transmis soldaților că misiunea lor în această țară nu este încheiată și că România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate.

Vizita președintelui a fost făcută în prima zi a Paștelui ortodox, acesta fiind însoțit și de prima-doamnă, Carmen Iohannis.

"Mă bucur foarte mult că astăzi, când sărbătorim Învierea Domnului, cea mai importantă zi a creștinătății, o zi simbol a luminii și speranței, a păcii și a încrederii în mântuire, împreună cu soția mea, mă aflu în mijlocul vostru. Îmi produce o puternică emoție atmosfera românească autentică pe care ați creat-o aici, la 5.000 de kilometri depărtare de țară. Vă asigur că, în această zi de sărbătoare, mulți români în țară, nu doar rudele și prietenii sau colegii voștri, își îndreaptă, mai mult ca oricând, gândurile și sentimentele de prețuire către voi, cei care ne reprezentați, cu cinste și onoare, în afara granițelor țării noastre", le-a spus președintele Klaus Iohannis militarilor români din Afganistan, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis a mai spus că afganii au nevoie de prezența militarilor români, iar misiunea reprezintă răspunsul ferm al României la solicitarea Alianței Nord-Atlantice.

"De ce serbăm Sfintele Paști aici? Noi, creștinii, suntem învățați, de la vârste fragede, să ajutăm pe cel care are nevoie de noi. Afganii au nevoie de prezența voastră aici. Voi, cei aflați în teatru, știți cel mai bine realitățile din teren, care sunt riscurile și problemele Afganistanului anului 2016. Voi știți foarte bine că Misiunea Afganistan nu este încheiată. Prezența voastră în acest Teatru de Operații reprezintă răspunsul ferm al României la solicitarea Alianței Nord-Atlantice pentru asigurarea securității și pentru stabilizarea Afganistanului. Afganistanul este, pentru Alianță, principalul front de luptă împotriva terorismului internațional. Reconstrucția Afganistanului reprezintă un efort de durată, asumat de comunitatea internațională. Dar știți la fel de bine că tot acest efort internațional, inclusiv eforturile voastre, conduce la rezultate. Există un proces politic intern care este în curs, direcția țării este în esență cea corectă. Prin urmare, trebuie să continuăm acest sprijin", a precizat Klaus Iohannis.

Președintele a arătat că România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate și că respectul și credibilitatea de care se bucură România în fața partenerilor externi sunt și rezultatele muncii și dăruirii militarilor.

"Este bine să ne reamintim una din premisele majore pe baza căreia am aderat la NATO și apoi la UE: România este furnizor, nu doar beneficiar de securitate. Noi am fost, vreme de 15 ani, prin eforturile voastre, un furnizor de securitate și vom continua să fim. Nu trebuie să uităm asta. Știm că participați la operațiuni extrem de importante, cu un grad crescut de dificultate, că sunteți reprezentanții noștri în afara granițelor și că vă îndepliniți cu multă dăruire misiunile încredințate, fiind un exemplu demn de urmat — atât de către camarazii contemporani, cât și de către generațiile viitoare — și de aceea meritați toată stima și aprecierea noastră. Locul bine definit al României în lume, respectul și credibilitatea de care se bucură astăzi în fața partenerilor externi sunt — în mare măsură — și rezultatele muncii și dăruirii voastre, militarii care, luând parte la multiple acțiuni sub egida organizațiilor internaționale, ați demonstrat că țara noastră este un aliat de nădejde și un partener capabil să ducă la bun sfârșit toate misiunile încredințate", a mai afirmat Klaus Iohannis.

Etichete: Klaus Iohannis, Paşte

0/1 COMENTARII
Cris
01 May 15:32
+0
VOTURI
-0
Incearca sa-l imite pe George W. Bush, care facea astfel de vizite de imagine sa arate ca-i pasa de soarta militarilor deplasati in teatre de operatiuni. Il asteptam pe dl. Iohannis in vizita in comunele fara apa si canalizare din Romania.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE