Preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat pe Prinţul Charles să viziteze Parcul Natural Văcăreşti



Preşedintele Klaus Iohannis şi Prinţul Charles de Wales au discutat, luni, la Palatul Cotroceni, despre potenţialul turistic rural "extraordinar" pe care România îl are şi despre continuarea proceselor de conservare a patrimoniului natural şi a arhitecturii tradiţionale.

Printul Charles si Klaus Iohannis
Prinţul Charles şi Klaus Iohannis

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales, a apreciat ospitalitatea şi deschiderea cu care este primit cu fiecare ocazie când se află, în vizită, în România, cei doi oficiali precizând că o astfel de întâlnire arată "calitatea extraordinară" a relaţiilor bilaterale.

"Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit Prinţului de Wales pentru vizită, dar şi pentru contribuţia semnificativă în procesul de conservare şi păstrare a tradiţiilor comunităţilor rurale transilvănene. Principala temă de discuţie a fost misiunea şi rolul Fundaţiei „The Prince of Wales" în România care vizează conservarea patrimoniului, Roşia Montană, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România" se arată în comunicat.

Cele două părţi au discutat despre potenţialul turistic rural extraordinar pe care România îl are şi despre continuarea proceselor de conservare a patrimoniului natural şi a arhitecturii tradiţionale.În cadrul întrevederii, Iohannis a accentuat importanţa promovării tradiţiilor româneşti, nevoia unor politici de dezvoltare durabilă, cu accent deosebit pe dezvoltarea regiunilor rurale.

"Atât Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, cât şi preşedintele Klaus Iohannis au convenit asupra nevoii de a conserva biodiversitatea, de a proteja mediul prin găsirea de soluţii şi metode alternative de depozitare şi reutilizare a deşeurilor, cointeresarea mediului de afaceri pentru protejarea şi dezvoltarea mediului, precum şi încurajarea agriculturii ecologice", potrivit sursei citate.

În context, şeful statului a invocat reuşita conservării Parcului Natural Văcăreşti, singurul parc natural urban protejat din Europa, prilej cu care l-a invitat pe Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales să-l viziteze. În finalul întrevederii, cei doi şi-au exprimat susţinerea unor programe pentru responsabilizare şi conştientizare socială, în ceea ce priveşte potenţialul şi resursele unice ale Romaniei.

Etichete: Klaus Iohannis, Parcul Natural Văcărești, parcul vacaresti, prinţul Charles, vizita printul charles

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE