Preşedinţii României, probleme grave cu justiţia. CE DOSARE au Iohannis, Băsescu şi Iliescu



Trei dintre cei patru preşedinţi ai României, de după 1990, au probleme cu justiția. În timp ce Traian Băsescu a fost asaltat de zeci de dosare penale după ce și-a încheiat mandatul de președinte, Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriada din anii '90. Actualul şef al statului, Klaus Iohannis, a avut şi el trei dosare. În urma soluționării a două dintre ele, actualul președinte și-a pierdut dreptul de proprietate asupra a două case din Sibiu.

Presedintii Romaniei, probleme grave cu justitia. CE DOSARE au Iohannis, Basescu si Iliescu (Foto agerpres.ro)
Preşedinţii României, probleme grave cu justiţia. CE DOSARE au Iohannis, Băsescu şi Iliescu (Foto agerpres.ro)

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare în dosarul "Mineriada" în 21 octombrie 2015. Fostul președinte are calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii contra umanității în acest dosar.

"Prin ordonanța nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară", a anunțat Parchetul General într-un comunicat de presă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 56 de dosare penale, din 2004 până în 2016, 7 dintre acestea fiind în curs de soluţionare, a precizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un răspuns transmis la solicitarea RomaniaTV.net.

"Vă comunicăm faptul că Traian Băsescu a constituit (atât în mod individual, cât şi împreună cu alte persoane), în perioada 2004 – prezent, obiectul a 56 de dosare penale, în 49 dintre acestea fiind dispuse soluţii de netrimitere în judecată, 7 fiind în curs de soluţionare", se arată în răspunsul PÎCCJ la solicitarea romaniatv.net.

Printre dosarele în care este cercetat în prezent fostul preşedinte se numără Dosarul "Demisia în 5 minute".

În 12 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au pierdut definitiv procesul privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu. Curtea de Apel Braşov a menţinut atunci o decizie dată în 2014 de Tribunalul Braşov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soţia acestuia, Carmen Iohannis, soacra preşedintelui şi moştenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.
Istoria imobilului respectiv şi a proceselor care s-au iscat în jurul lui este îndelungată. Casa, care are peste 150 de metri pătraţi şi în care funcţionează o bancă şi mai multe firme, a fost a unei familii din localitatea Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu. La moartea celor doi soţi, din cauza faptului că nu aveau moştenitori, imobilul a intrat în posesia statului român şi a fost cumpărat de chiriaşi, atunci când acest lucru a fost posibil.

Etichete: dosare, instanţă, Ion Iliescu, jklaus iohannis, justiţie, Traian Băsescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE