Prețurile apartamentelor din București au crescut în ultimul an cu aproximativ 2.000 euro



Apartamentele din Capitală s-au scumpit. Preţul mediu al unui apartament vechi din Bucureşti a crescut cu 1.800 de euro în ultimul an şi stă să spargă pragul de 78.000 de euro la finalul lunii ianuarie din 2016. 

Preturile aprtamentelor din Bucuresti au crescut in ultimul an cu aproximativ 2.000 euro
Prețurile aprtamentelor din București au crescut în ultimul an cu aproximativ 2.000 euro

Peste jumătate din creştere, respectiv 1.000 de euro în plus la preţul de vânzare, a venit însă numai în ultima lună. Astfel, la finalul lunii ianuarie preţul mediu al unui apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a ajuns la 77.950 de euro, în creştere cu 1,36% faţă de decembrie 2015 şi cu 2,36% mai mare faţă de luna ianuarie a anului trecut, arată indexul imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker, pe baza ofertelor din Anunţul Telefonic.

„Odată cu stabilizarea preţurilor şi îmbunătăţirea ofertelor de finanţare, a crescut şi cererea pe segmentul middle market, adică pentru apartamentele cu un număr mai ridicat de camere (trei sau chiar patru camere) şi pentru apartamente amplasate în zone mai bune ale cartierelor sau în zone semicentrale“, spune Cătălin Şerbă­nescu, vicepreşedintele old market în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Cele mai scumpe apartamente vechi se găsesc în zonele Aviaţiei, Unirii şi Victoriei, unde preţurile depăşesc 110.000 de euro, iar cele mai ieftine sunt în 1 Decembrie, Berceni, Colentina, Crângaşi, Dristor, Drumul Taberei, Militari, Olteniţei şi Titan, unde valoarea unui apartament este sub 70.000 de euro.

Etichete: apartamente, Bucureşti, pret

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE