Prima clinică medicală mobilă a Armatei Salvării,inaugurată în Capitală.Cine poate folosi serviciile



Prima Clinică medicală mobilă a Armatei Salvării, finanțată prin granturi norvegiene, a fost inaugurată joi, în București, în prezența ambasadorului Regatului Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg.

Prima clinica medicala mobila a Armatei Salvarii,inaugurata in Capitala.Cine poate folosi serviciile (Foto agerpres.ro)
Prima clinică medicală mobilă a Armatei Salvării,inaugurată în Capitală.Cine poate folosi serviciile (Foto agerpres.ro)

Peste 300 de oameni, persoane fără adăpost sau care locuiesc în adăposturi improvizate, beneficiază lunar de ajutor din partea echipei Clinicii medicale mobile, dintre aceștia 15% fiind copii.

"Este o echipă mobilă, este o ambulanță socială, care se deplasează trei seri pe săptămână, luni, miercuri și joi, de la ora 18,30 la 24,30. Noi lucrăm în urgență socială cu cei mai dezavantajați social, cu cei care nu sunt asigurați medical. Încercăm să acoperim tot ce întâlnim în stradă, adică bătrâni fără adăpost, chiar consumatori de droguri. Le oferim asistență medicală primară, asistență socială și ajutor punctual. Echipa este formată dintr-un asistent medical care este și șofer, un medic și un asistent social. Este o echipă de profesioniști. Este prima clinică de acest fel a Armatei Salvării, sperăm să facem ceva mai mult de atât, ne dorim să facem mult mai multe lucruri", a declarat coordonatorul proiectului Clinica medicală mobilă, Milica Alexa, conform romaniatv.net.

Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, a afirmat că aceasta este cea de-a doua lansare a unei clinici mobile la care a participat anul acesta.

El a spus că fiecare norvegian știe de mic că Armata Salvării înseamnă grijă, respect, considerație.

"Este a doua mea lansare în anul acesta. Am fost în Iași, în ianuarie, și am văzut lansarea centrului de acolo și este minunat să văd progresul foarte bun al muncii voastre. Apoi ați deschis centrul din Ploiești, iar acum faceți un alt pas prin deschiderea Clinicii mobile din București. Armata Salvării se bucură de un foarte bun renume în Norvegia.

Creștem cu Armata Salvării în Norvegia și știm de când suntem mici că Armata Salvării înseamnă grijă, considerație, respect. Și este foarte important că voi nu doar spuneți ceea ce vreți să faceți, chiar faceți acel lucru. Este foarte bine că prin această clinică mobilă puteți să atingeți și persoanele fără casă. (...) Este foarte bine că proiectul acesta include grija ca atare, dar și griji spirituale. Acest proiect este parte din cooperarea mai largă a Norvegiei cu România, așa numitele granturi norvegiene, iar scopul acestor granturi este acela de a crea condiții bune de viață pentru toată lumea. Pentru că suntem toți la fel și toți avem aceleași drepturi și, prin urmare, toți trebuie să fim tratați la fel", a afirmat ambasadorul.

Căpitanul Adrian Roman a amintit că Armata Salvării a venit în urmă cu 16 ani în România și a dezvoltat proiecte pentru a ajuta oamenii.

"Armata Salvării este de 16 ani aproape în România. A venit în România în anul 1999 în luna iunie. Este o organizație internațională, dar în România suntem copii mici. Armata Salvării a făcut multe lucruri în București, Ploiești, Iași, Craiova. Încercăm să ajutăm oamenii. Dacă nu era nevoie de Armata Salvării în România nu era până acum, dar este nevoie și aici suntem astăzi. Este nevoie de Armata Salvării în București, este nevoie în România", a spus Roman.

Proiectul este finanțat prin granturi norvegiene, programul de finanțare RO25 — Combaterea Sărăciei în România.

Armata Salvării este una dintre cele șapte organizații din România care au primit suport pentru desfășurarea acestui program. Finanțarea proiectului este asigurată până în luna aprilie a anului 2017.

Armata Salvării este o organizație internațională care activează în 127 de țări.

Etichete: Capitală, inaugurare, Norvegia, Prima clinică medicală mobilă a Armatei Salvării, servicii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE