Prima operaţie pe cord în clinica de chirurgie cardio a Spitalului "Marie Curie", în septembrie



Prima operatie pe cord la copil in clinica de chirurgie cardiovasculara a Spitalului "Marie Curie" din Capitala va fi realizata in septembrie, iar pana la sfarsitul anului ar putea fi operati pana la 30 de copii, a declarat pentru Mediafax, managerul unitatii, Daniel Buzatu.

Operatiile estetice, cele mai profitabile
Operațiile estetice, cele mai profitabile

"Sectia este gata, dar mai trebuie puse la punct foarte multe detalii. Aparatura mare exista. Va trebui sa luam consumabile si alte aparate mai mici. In prezent, in sectie se fac pregatiri pentru luna septembrie, cand vom face prima operatie. Cand am venit ca manager, in august, aveam o lista cu prioritati. Una dintre ele era sa iau lacatul de pe usa clinicii si sa dau drumul lucrarilor", a spus Buzatu, citat de Hotnews.

Managerul spitalului estimeaza ca, pana la sfarsitul anului, in clinica vor fi facute intre 12 si 30 de operatii pentru malformatii cardiace la copii.

Potrivit lui Buzatu, programul lansat de Ministerul Sanatatii privind recrutarea medicilor pentru calificare in chirurgia cardiovasculara pediatrica este foarte bun.

"Avem nevoie de trei chirurgi cardiovasculari, patru medici de ATI, personal mediu, adica asistente, infirmiere, ingrijitoare. Programul Ministerului Sanatatii a inceput in august si se va desfasura pe trei ani. Este un program foarte bun, pentru ca personalul va fi scolarizat in strainatate. Nu va ascund ca la noi ar putea reveni medici care lucreaza in strainatate. Deocamdata, nu am acordul lor sa va spun", a mai spus managerul Daniel Buzatu.

In spital sunt deja cativa copii pregatiti pentru interventiile chirugicale care vor incepe in septembrie. 

Etichete: Bucureşti, Capitală, spital marie curie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE