Primăria Capitalei: Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid în 20 septembrie cu un SPECTACOL



Fântânile din Piaţa Unirii, care au fost reabilitate şi modernizate, se vor redeschide în 20 septembrie, printr-o reprezentaţie a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi cu un spectacol multimedia, anunţă Primăria Capitalei. Fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite, potrivit municipalităţii.

Primăria Capitalei spune că spectacolul inaugural intitulat "Simfonia Apei" va începe la ora 20.00, la scena montantă în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi de dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob din cadrul "Gigi Căciuleanu Dance Company". De la ora 21.00, bucurestenii prezenţi la eveniment vor putea asista la "un adevărat regal artistic, conceput astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vor vorbi despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefatate de lumea astrală".

"Mă bucur că exact înainte de începerea Zilelor Bucureştiului, eveniment prin care se aniversează 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, precum şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, unul din reperele Capitalei României - fântânile din Piaţa Unirii - se redeschid, după un proces de modernizare şi reabilitare derulat de ApaNova. În urma modernizării, fântânile din această zonă vor deveni un punct central de atracţie urbană, ce va oferi bucureştenilor şi turiştilor spectacole de apă, lumini şi muzică", spune primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Firea reaminteşte că reabilitarea şi modernizarea celor 17 fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între municipalitate şi Apa Nova Bucureşti, reabilitarea fântânilor făcând parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţia iniţială estimată la 7 milioane de euro.

Potrivit municipalităţii, toate echipamentele au fost instalate în bazinele şi structurile deja existente, elementul sculptural central fiind păstrat şi integrat în noul design. Fântâna centrală din Piata Unirii are integrate patru "ecrane de apă" orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa. Acum, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din intregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe o distanţă de 1,4 kilometri, de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei.
Primăria Capitalei mai spune că după modernizare, începând cu 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.

"Caracteristicile deosebite ale noilor fântâni sunt rezultatul experienţei şi expertizei internaţionale a echipelor şi companiilor implicate în dezvoltarea sa. Compania germană OASE, recunoscută la nivel internaţional în materie de divertisment cu apă, a furnizat echipamente şi a implementat tehnologii de ultimă generaţie, unice în Europa. De asemenea, arhitecţii proiectului au reinterpretat pentru noul design al ansamblului de fântâni tema Marii Uniri, introducând, în plus, elemente care fac trimitere către horă, alfabetul chirilic şi ceramica cucutenilor", mai spune Primăria Capitalei.

Etichete: fantani bucuresti, fantani unirii

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE