Bucureștiul pierde peste 1,5 milioane euro pentru că Primăria nu termină la timp Arcul de Triumf



Bucureștiul pierde fonduri europene de peste 1,5 milioane euro pentru că Primăria Capitalei nu a reușit să termine la timp consolidarea Arcului de Triumf și a Observatorului Astronomic "Vasile Urseanu". Cele două lucrări avea ca termen pentru finalizarea lucrărilor data de 31 decembrie 2015, respectiv mai 2015. Cum lucrările sunt departe de a fi terminate, Primăria Capitalei va încheia noi acte adiționale pentru prelungirea termenului până pe 30 iunie 2016, însă va trebui să suporte de la bugetul local toate cheltuielile care vor fi efectuate după data de 31 decembrie 2015. 

Primaria Capitalei pierde peste 1,5 milioane euro pentru ca nu termina la timp Arcul de Triumf
Primăria Capitalei pierde peste 1,5 milioane euro pentru că nu termină la timp Arcul de Triumf
Foto: adevarul.ro

Lucrările de consolidare și reabilitare a Arcului de Triumf trebuiau finalizate încă din luna martie, după cum anunțaseră reprezentanții Primăriei Capitalei la demararea lucrărilor. Ulterior, termenul a fost prelungit până pe 31 decembrie 2015, dată la care expiră și termenul de implementare a proiectului stabilit în contractul pentru finanțarea europeană. 

Cu câteva săptămâni înainte de expirarea acestui termen, proiectul este însă departe de a fi terminat. Prin urmare, Primăria Capitalei va încheia un nou act adițional pentru amânarea datei de finalizare a lucrărilor. Noua prelungire va costa însă. Astfel, contribuția financiară a Primăriei Capitalei, pentru acest proiect, va fi în 2016 de 9.138.448 lei, în condițiile în care la semnarea contractului contribuția municipalității era de doar 2.451.505 lei. Astfel, Primăria Capitalei va plăti mai mult cu aproximativ 1,5 milioane euro. 

Uniunea Europeană va suporta costurile doar pentru lucrările executate până la data de 31 decembrie 2015, data limită stabilită în contract. Lucrările care vor fi executate după acest termen vor trebui plătite de la bugetul local. 

La sfârșitul lunii octombrie, primarul general interimar de la acea dată, Dan Ștefănel Marin, spunea că lucrările de reabilitare a monumentului s-au oprit pentru că nu veniseră o serie de materiale comandate din afara Uniunii Europene, mai exact amortizoarele pentru asigurarea anti-seismică a monumentului. Aceste materiale ar urma să vină abia în luna februarie 2016.

Lucrările de consolidare a Arcului de Triumf sunt realizate de Asocierea Romconstruct si UTI Group.

Arcul de Triumf a intrat în renovare în luna ianuarie 2014, iar lucrările de consolidare şi renovare trebuia să fie gata în luna martie a anului 2015.

Conform contractului inițial, valoarea totală a proiectului este de 30.461.626,92 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională era de 19.534.718,59 lei, valoarea finanţării nerambursabile din bugetul naţional de 8.475.402,64 lei şi co-finanţarea Primăriei Capitalei era de 2.451.505,69 lei.

Lucrările la Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu" înregistrează întârzieri de peste un an

Proiectul Consolidare, restaurare și conservare Observator Astronomic "Vasile Urseanu" avea ca termen de finalizare a lucrărilor luna mai 2015 şi o valoare totală de 11.105.896,48 RON, din care finanţarea nerambursabilă de la UE este de 7.525.896,24 RON, iar  contribuția Primăriei Capitalei de la bugetul local - 3,5 milioane lei.

În martie 2015 însă, cu doar două luni înainte de expirarea termenului final, stadiul fizic al lucrărilor era de 22,52%, așa cum arăta site-ul dedicat acestui proiect. 

Nouă luni mai târziu, proiectul este încă departe de a fi terminat.  Printr-o nouă hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, Primăria Capitalei vrea să prelungească termenul de finalizare a proiectului până pe 30 iunie 2016 și să aloce de la bugetul local pentru anul 2016 suma de 4.442.358 lei pentru lucrările care mai trebuie efectuate. Prin urmare, contribuția de la bugetul local pentru acest proiect crește cu aprox. 1 milion lei, doar pentru lucrările ce vor fi realizate anul viitor. 

Lucrările de consilidare a Observatorului Astronomic sunt executate de Asocierea de firme SC General Service Group 98 SRL și SC Diaconu Construcții SRL. 

Etichete: Arcul de Triumf, fonduri europene, observatorul astronomic vasile urseanu, Primăria Capitalei

0/2 COMENTARII
Oportunitate!
17 Dec 13:21
+0
VOTURI
-0
Învinge-ți suspiciunea și alătură-te echipei noastre! Vei avea posibilitatea să-ți suplimentezi venitul lunar, desfășurând o activitate simplă, la calculator. Un curs gratuit trimis prin email te va învăța pas cu pas cum să câștigi bani, muncind acasă. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: nicufarcas@gmail.com
andrei
17 Dec 12:57
+0
VOTURI
-0
De sabotarea acestei tari se ocupa EXPERTII cu experienta de peste 26 de ani in distrugerea sistematica si comandata a tuturor lucrurilor bune pentru care stramosii nostrii au luptat si au crezut. Libertatea nu se ofera, se castiga, si mizeria cu Arcul de Triumf este stiuta de toata lumea care trece prin zona. Se trage de timp pentru interese personale, iar acest lucru ar trebui pedepsit cu inchisoarea la primul semn de abatere, fara discutii.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h