Primăria Capitalei va închiria locuinţe de pe piaţa liberă pentru cazurile sociale şi de urgenţă



Primăria Capitalei va începe procedurile de identificare a unor imobile de pe piaţa liberă, cu scopul de a le închiria pentru cazurile sociale şi cele de urgenţă pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire, potrivit unui proiect aprobat de consilierii generali în şedinţa de miercuri a CGMB.

chirii bucuresti
chirii bucuresti
Foto: B365

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 48 de voturi „pentru".

În prezent, la Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Patrimoniu – Serviciul Spaţiu Locativ şi cu Altă Destinaţie, sunt înregistrate un număr mare de solicitări privind cererea de locuinţe sociale (...) pentru persoanele evacuate, inclusiv din Centrul Istoric, cazurile sociale şi cele de urgenţă. (...) O soluţie interimară existentă ar fi posibilitatea demarării procedurilor pentru identificarea de locuinţe de pe piaţa liberă în vederea închirierii de către Municipiul Bucureşti", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, potrivit news.ro.

Primarul Capitalei a precizat că proiectul este doar o măsură pe termen scurt, până când firma înfiinţată de primărie va putea începe construcţia de locuinţe sociale şi pentru tineri.

„Avem foarte multe familii cu probleme sociale. Până la momentul în care trustul metropolitan de construcţii va finaliza construcţia de locuinţe sociale şi pentru tineri vom apela la o etapă premergătoare şi vom închiria locuinţe după o negociere serioasă, astfel încât aceste familii să îşi găsească în sfârşit o rezolvare. Sunt familii care au pierdut imobile sau au membri foarte bolnavi care nu pot munci", a declarat primarul Capitalei Gabriela Firea.

Alegerea imobilelor se va face de către o Comisie mixtă stabilită prin Dispoziţie de primar general.

Potrivit proiectului, imobilele identificate vor avea destinaţia de locuinţe sociale şi vor fi atribuite persoanelor sau familiilor aflate pe listele de priorităţi pentru cazuri sociale şi cele de urgenţă. Perioada de închiriere va fi de un an, cu posibilitate de prelungire în funcţie de necesitate.

Etichete: chirie, chirie Bucuresti, chirii pmb, pmb

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h