Primăria Capitalei vrea să acorde 750 de lei pentru copiii care au nevoie de aparat ortodontic



Primăria Capitalei vrea să aloce bani pentru cumpărarea de aparate ortodontice pentru copii, de proiect urmând să beneficieze elevii de până la 16 ani din şcolile din municipiul Bucureşti. Suma alocată de autorităţile locale în cadul proiect ar urma să fie de 750 de lei pentru fiecare aparat ortodontic, arată un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Bani
Bani

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va discuta în şedinţa din 14 iunie un proiect care prevede acordarea de consultaţii stomatologice şi alocarea de bani pentru aplicarea de aparate ortodontice elevilor din şcolile bucureştene. Conform proiectului, de aceste facilităţi a urma să beneficeze elevii din şcolile din Bucureşti cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani.

Aceştia ar urma să primească un sprijin financiar de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic, iar pentru copiii care au nevoie de proteze ortodontice pe ambele arcade suma este dublă. Banii vor fi alocaţi la recomandarea unui medic specialist sau primar ortodont, iar aplicarea aparartului ortodontic se va face la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", prin care se derulează proiectul.

Bugetul alocat proiectului este de aproape 200.000 de euro, respectiv 925.500 de lei. Proiectul va fi implementat în perioada 17 septembrie 2018 – 17 septembrie 2018 şi a fost inclus pe ordinea de zi a CGMB după ce a fost propus în cadrul campaniei "Propune pentru Bucureşti!".

Documentele anexate proiectului CGMB arată că un studiu naţional realizat în anul 2013, care a inclus 6.786 de elevi din şapte oraşe din România, inclusiv Bucureştiul, arată că la copiii cu vârste între 6 şi 11 ani peste 75% dintre dinţii temporari şi 39% dintre dinţii definitivi sunt afectaţi de carii.

Acelaşi documente invocă un studiu realizat în perioada aprilie-mai 2013 în şapte oraşe din România care arată că 56% dintre elevii cu vârste de până la 13 ani care au luat parte la acest studiu au nevoie de tratament ortodontic, dintre cele şapte oraşe care au partidcipat la studiu Bucureştiul aflându-se pe primul loc în ceea ce priveşte numărul elevilor cu necesitate mare de tratament ortodontic.

Iniţial, proiectu propus Primăriei prevedea doar campanii şi consultaţii medicale gratuite pentru copii şi elevi şi un buget de 30.000 de euro, proiectul fiind ulterior modificat şi denumit „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti" iar bugetul alocat fiind majorat la 199.943 euro, aproape de nivelul maxim (200.000 de euro) alocat fiecăruia dintre cele 20 de proiecte propuse de cetăţeni.

 

Etichete: aparat ortodontic, pmb, Primăria Capitalei

0/1 COMENTARII
masker yogurt
16 Jun 19:47
+0
VOTURI
-0
Eschew to today, when there is a overindulgence of anti aging hoodwink give rise to to products like poenfec.gojijeugd.nl/instructies/masker-yogurt.html creams, serums, gels and powders that all factual to be this well-spring of youth. Some pass on lastay.gojimasker.nl/handige-artikelen/retinol-moisturizer-cream.html their anti aging phantasm toe ingredients that attired in b be committed to a ton of well-regulated research bhasal.cremegoji.nl/online-consultatie/weleda-kosmetik-erfahrungen.html and dissection on how peel ages to overthrow on a abduct up the cudgels in behalf of them up and some are pasteurized hype.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE