Primăria Sector 1: Dacă oamenii nu vor face colectare selectivă, curând nu le vom mai ridica gunoiul



Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a spus, luni, în cadrul unei dezbateri pe tema gestionării deşeurilor municipale, că administraţia nu va mai ridica gunoiul locuitorilor Sectorului 1 dacă aceştia nu vor face colectare selectivă.

Primaria Sectorului 1
Primăria Sectorului 1

„Primăria Sectorului 1 plăteşte pentru acel gunoi, locuitorii din sector nu plătesc ridicarea gunoiului. E greu să-i conştientizăm. Ei spun că este obligaţia noastră să ne ocupăm de această situaţie, dar dacă nu vor să selecteze acel gunoi, o să ajungem curând să nu le mai ridicăm gunoiul. Este singura modalitate să-i facem să conştientizeze că gunoiul trebuie să fie selectat înainte să fie ridicat de operatori", a declarat Dan Tudorache în cadrul forumului „Gestionarea deşeurilor municipale.

La rândul său, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a spus că în sector s-au găsit şi alte soluţii pentru a-i convinge pe bucureşteni să selecteze gunoiul, astfel că proprietarilor care fac colectare selectivă le este ridicat gratuit gunoiul, măsura aprobată recent într-o şedinţă de Consiliu Local urmând să se aplice de anul viitor.

„Vrem să îi obişnuim pe oameni să facă colectare selectivă", a subliniat Gabriel Mutu.

La forumul „Gestionarea deşeurilor municipale" au participat şi ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, primarul Capitalei, Gabriela Firea, primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă.

Etichete: colectare selectivă, Dan Tudorache, deşeuri, deseuri bucuresti, Primăria Sector 1, Sector 1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h