Primăria Sector 6 face angajări: se caută îngrijitori la domiciliu pentru vârstnici



Primăria Sectorului 6 anunţă că intenţionează să amgajeze 20 de de îngrijitori la domiciliu, 6 asistenţi medicali şi un şofer de ambulanţă, angajările fiind făcute în cadrul proiectului “Îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente de pe raza Sectorului 6”. 

Primaria Sector 6 face angajari: se cauta ingrijitori la domiciliu pentru varstnici (Foto mondonews.ro)
Primăria Sector 6 face angajări: se caută îngrijitori la domiciliu pentru vârstnici (Foto mondonews.ro)

Noul program vine în întâmpinarea nevoilor cu care se confruntă o categorie socială supusă frecvent marginalizării şi îşi propune să ofere sprijin persoanelor aflate în situaţie de risc, ce necesită intervenţie imediată pentru prevenirea degradării fizice şi sociale.

"Lipsite de suport familial şi încadrate într-un anumit grad de dependenţă, persoanele vârstnice din comunitatea Sectorului 6 vor avea la dispoziţie o echipă mobilă care să le ofere sprijin pentru activităţile cotidiene de bază precum: igienă, hrănire, hidratare, deplasare, aprovizionare, gestionare a bunurilor şi comunicare. În plus, echipa de specialişti care se va deplasa la domiciliul persoanelor vârstnice dependente va oferi şi servicii de consiliere şi îngrijire medicală, inclusiv în regim de urgenţă", informează administraţia locală într-un comunicat de presă. 

Serviciile se acordă în mod gratuit sau parţial subvenţionat, în funcţie de veniturile solicitantului, cu menţiunea că sumele obţinute vor servi exclusiv pentru finanţarea acestei activităţi.
Persoanele dornice să activeze în cadrul acestui program se pot înscrie la concurs accesând următorul link http://www.protectiacopilului6.ro/oportunitati-de-angajare_doc_2023_concurs--pentru-ocuparea-unor-posturi-vacante-sau-temporar-vacante_pg_0.htm.

Mai multe detalii pe www.asistentasocial6.ro.

Etichete: angajări, ingrijitori persoane varstnice, Sectorul 6

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE