Primăria şi RATB vor benzi unice pentru transportul în comun pe 12 artere din Capitală



Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi Primăria Capitalei vor ca pe 12 artere să se facă benzi unice pentru mijloacele de transport în comun, pe o distanţă de 20,5 kilometri, arătând că o astfel de măsură ar permite ca viteza de exploatare să crească de la 13 la 20 de kilometri pe oră şi ar reduce timpul de aşteptare în staţii.

Autobuze RATB
Autobuze RATB

Propunerea, făcută de reprezentanţii RATB, vizează implementarea unui proiect-pilot şi a fost avansată în cadrul unei întâlniri pe care primarul Capitalei, Gabriela Firea, a avut-o, miercuri, cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, ai Administraţiei Străzilor şi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei, pentru a discuta strategia de implementare a sistemului de benzi unice pentru transportul public de persoane în Bucureşti, scrie News.ro.

Firea a arătat că acest principiu de transport este prioritar pentru Capitală, iar proiectul benzilor unice are la bază mai multe studii de trafic care demonstrează că mai multe artere din Bucureşti se pot adapta acestui sistem, fără să afecteze traficul. Ea a precizat că prin crearea de benzi unice pentru mijloacele de transport în comun ale RATB, maxi-taxi, taxi sau alte vehicule care asigură transportul de persoane la nivelul Capitalei, scade timpul de aşteptare în staţii, se reduc costurile de exploatare, iar nivelul de poluare se reduce semnificativ. „Reprezentanţii RATB au propus implementarea unui proiect pilot de benzi unice pentru 12 artere mari din Capitală, pe o suprafaţă de 20,5 km, prin care ar creşte viteza de exploatare de la 13 km/oră la 20 km/oră", potrivit municipalităţii.

Primarul Capitalei a arătat că proiectul de realizare de benzi unice trebuie coordonat şi cu alte măsuri de îmbunătăţire a transportului public, cum ar fi semaforizarea inteligentă în intersecţii. Firea a precizat că Primăria Capitalei va organiza o licitaţie internaţională pentru achiziţionarea a 500 de autobuze noi, precizând că în prezent se întocmeşte caietul de sarcini şi a adus în discuţie necesitatea montării în staţiile RATB a unor sisteme electronice de informare prin care călătorii să afle ora de sosire a mijloacelor de transport. Ea a mai spus că există discuţii avansate cu primăriile de sector pentru identificarea unor suprafeţe de teren pe care să se poată construi parcări de reşedinţă. 

Etichete: benzi unice pentru transportul în comun, benzi unice ratb, Primăria Bucureşti, RATB

0/4 COMENTARII
costy67
20 Aug 23:01
+0
VOTURI
-0
Să se toaleteze și copacii, să nu mai încălecăm două benzi. Avem brațul de la oglindă partea dreaptă ieșit din gabarit, și nu me putem apropia de bordură, fiindcă rupem oglinda și suntem buni de plată.
xyz
18 Aug 19:46
+0
VOTURI
-0
Daca nu ar opri in statii mijloacele de transport în comun, o astfel de măsură ar permite ca viteza de exploatare să crească de la 20 la 50 de kilometri pe oră. Cand o sa mai construiti si drumuri noi si mai largi, si mai multe pasaje, sub si supraterane, ca in SUA? A, acolo economia si GDP-ul merge, nu ca la noi. Da, daca ai strazi, ai si economie puternica. Si romanii au avut Via Appia. Acum ce are Italia? Un trafic de cosmar in orasele din Italia, si nihil cu migranti si cu homeless-uri.
emil
18 Aug 14:48
+0
VOTURI
-0
Dar niste tramvaie noi, prin accesare de fonduri europene, pe cand?
bucu
18 Aug 14:47
+0
VOTURI
-0
pana una alta decizia lui Firea anti-sport a transformat Kisselef-ul intr-o imensa parcare pe trotuare. iar in Piata Romana masina politiei locale este parcata pe trotuar. piste de bicicleta pe principalele bulevarde? banda speciala? hahaha e plin de masini parcate pe fiecare trecere de pietoni in Bucurestiul lui Firea si cam atat.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE