Primarul Gabriel Mutu, despre Prelungirea Ghencea: Există sumele de bani necesare pentru exproprieri



Unul dintre proiectele de infrastructură vitale pentru dezvoltarea Bucureștiului este cel al supralărgirii Prelungirii Ghencea. Edilul sectorului 6, Gabriel Mutu, are încredere că proiectul va fi finalizat în timpul mandatului său.

Situatia din Prelungirea Ghencea
Situatia din Prelungirea Ghencea

"La Prelungirea Ghencea, săptămâna trecută, este pentru prima oară, când cineva, într-un mod foarte aplicat, tratează această problemă cu intenția de a se rezolva", a declarat primarul Gabriel Mutu, precizând că se referă Primăria Capitalei și Primăria de sector, scrie DCnews.

Edilul sectorului 6 a subliniat că săptămâna trecută a avut întâlnire cu reprezentanții CNDANR ș cu directorii din Primăria Capitalei care se ocupă de acest proiect.

"În acest moment, există sumele de bani necesare alocate în zona respectivă, deja s-a luat în calcul pichetarea acelor zone pentru proiectul care se va derula, și, vizavi de relația CNADNR-Capitală, există o bucată de 800 de metri unde, în acest moment, expropierea trebuie să o facă CNADNR. Ca să evităm problemele din punct de vedere legal, pentru că expropierea pe drumuri naționale se face la o anumită lățime, iar pentru proiectul pe care noi îl vrem trebuie să se facă până la 55 de metri, s-a luat în calcul varianta de a transfera acestei bucăți în administrarea Primăriei Capitalei și lucrul acesta se face prin prin Hotărâre de Guvern. Din punct de vedere tehnic, chiar dacă pare puțin complicat va fi o soluție care va rezolva foarte mare parte din timp. Transferul celor 800 de metri liniari se poate face în max 1,5-2 luni de zile. În paralel, avem procedura pentru expropriere demarată, avem pasajul de la Domnești, potrivit celor spuse de CNDNR, sfârșitul acestei luni,procedura de atribuire a licitației rezolvată, iar pe parte tehnică, în maximum 2-3 luni, se poate demara procedura pentru studiul de fezabilitate, pentru că se impune corelarea proiectului de supralărgire a Prelungirii Ghencea cu PUZ-ul actual al sectorului 6. În PUZ avem prevăzut 3 benzi pe sens, așa a fost gândit în 2013, iar în realitate, ca proiectul să fie sustenabil, nu mai vrem să păcălim pe nimeni, avem nevoie de 2, trebuie să reducem la 2", a detaliat primarul Gabriel Mutu.

Potrivit acestuia, problema acută la nivelul Prelungirea Ghencea nu este numărul de benzi pe sens, ci lipsa trotuarelor: "În acest moment, Prelungirea Ghencea nu are trotuare".

Cât despre termenul de finalizare al proiectului, Gabriel Mutu este convins că supralărgirea Prelungirii Ghencea va fi gata în acest mandat al său la Primăria sectorului 6.

"Acest proiect poate fi finalizat. Și la modul cum am văzut că există interes la nivelul Primăriei Generale, la nivelul d-nei primar general, am convingerea că el poate fi finalizat în acest mandat. Nu este un proiect ușor", a conchis Primarul Gabriel Mutu.

Etichete: Gabriel Mutu, Prelungirea Ghencea, Primarul Gabriel Mutu, proiect prelungirea ghencea

0/5 COMENTARII
papi
17 Oct 10:00
+0
VOTURI
-0
domnilor. proiectul implica mai mult de cateva sute de metri si nu este greu sa torni niste asfalt si sa faci inca o banda de circulatie. problema apare cand la bariera de la Domnesti se vor strange masini venite pe 2 benzi si trec la una singura. plus bariera, plus traficul de pe centura. ca si tiristii vor si ei sa treaca, nu sa moara pe drum.
vlad
15 Oct 09:34
+0
VOTURI
-0
Spera ca se va finaliza in timpul mandatului lui??? Cateva sute de metri??? WTF??? Nene, sa asfalteze el inca o banda, sa faca un trotuar sa nu mai fie noroaie si lumea o sa fie multumita... pasajul e treaba CNADNR
nonono
14 Oct 18:13
+0
VOTURI
-0
e complicat rau sa torni niste asfalt. chiar greu de tot. astia ne cred maimute.
Uuh
14 Oct 16:55
+0
VOTURI
-0
Șșșșt! Nu mai spune la nimeni!
Proiectul e același de nai buni de zile, dar, cu ocazia alegerilor, mai iese câte unul precum Mutulică ăsta care-și face datoria pentru partid și adună voturi de la proștii care-l cred. Problema e că-s mulți, chiar dacă e clar că nu s-a făcut și nici n-o să se facă nimic acolo...
Bogdan
14 Oct 13:54
+0
VOTURI
-0
http://www.b365.ro/oprescu-in-vara-incepem-lucrarile-la-largirea-str-prelungirea-ghencea-i-str-bra-ov_223026.html

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE