Primarul Negoiţă despre Sectorul 3: "Ar fi prea mult să spunem că se circulă bine, dar se circulă"



Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a participat duminică seara la o acţiune de verificare a modului în care se desfăşoară deszăpezirea în sector. Dacă până duminică noaptea, bulevardele mari au fost pline de zăpadă, de luni dimineaţă acestea au fost aduse aproape "la negru". În schimb, străzile secundare din cartiere au rămas troienite, după weekendul în care a nins aproape fără încetare. 

"În acest moment în Sectorul 3 se circulă în condiţii de iarnă. Ar fi prea mult să spunem că se circulă bine, dar se circulă. Nu avem străzi blocate şi acţionăm non-stop pentru a minimaliza efectele ninsorii. Operatorul de salubritate a intervenit pe străzile principale cu utilajele mari, dar la fel de prioritare sunt şi arterele secundare şi aleile dintre blocuri, unde acţionăm cu utilaje speciale. S-a intervenit în zona şcolilor şi a staţiilor RATB", a declarat duminică seara primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, după ce a verificat stadiul lucrărilor de deszăpezire în mai multe zone. 

Cu toate că primarul Negoiţă anunţa încă de la preluarea mendatului de edil că va schimba strategia de deszăpezire, în sensul că vor avea prioritate străzile şi aleile secundare în faţa bulevardelor, pentru a se permite oamenilor să ajungă mai repede spre staţiile de metrou şi RATB, luni dimineaţă străzile secundare sunt încă troienite. Mai mult, acolo unde au trecut frezele de mici dimensiuni, acestea au dat zăpada în lateral, blocând astfel maşinile în parcări şi îngreunând circulaţia pietonilor. Mai mult, zăpada îndepărtată de utilajele de deszăpezire nu a fost până acum ridicată deloc de pe străzi. 

CITEŞTE ŞI Cum vrea primarul Negoiţă să schimbe sistemul de deszăpezire în Sectorul 3.  

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, în Sectorul 3 se acţioneaza cu 55 de utilaje de deszăpezire. Pentru această perioadă sunt pregătite 2.900 tone de material antiderapant cu care se acţionează atât pe bulevarde, cât şi pe străzile secundare.

"Operatorul de salubritate, Rosal, a intervenit pe 69 de artere principale, 596 de artere secundare, trei pasaje subterane, o staţie de salvare, două spitale şi 16 pante cu regim special. Totodată, s-a intervenit atât în zona şcolilor, cât şi în curţile unităţilor de învăţământ din Sectorul 3"; informează administraţia locală într-un comunicat remis B365.RO

Conform sursei citate, în sectorul 3, reprezentanţii Poliţiei Locale Sector 3 au preluat apelurile de urgenţă la tel. 021.9543 şi au intervenit în urma solicitărilor. De asemenea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Sector 3 a pus la dispoziţie adăposturile de noapte pentru cei care au nevoie de serviciile acestora.

Etichete: deszăpezire, Robert Sorin Negoiţă, rosal, Sectorul 3

0/4 COMENTARII
nicoleta
27 Jan 15:29
+0
VOTURI
-0
de cand a inceput ninsoare nu s-a trecut nici macar o data cu utilajele pe strazile adiacente cum ar fi str. bucovina, murgeni, tina petre...deci cum puteti sa va laudati ca se circula ? se circula la pas , Doamne fereste sa iesi cu masina ca ramai inzapezit mai rau decat la munte.
Andreea
27 Jan 13:19
+0
VOTURI
-0
Auzim numai minciuni ! Nu sunt strazi blocate?! Rușinos! Pe Pansit Cerna nu s a trecut cu nimic, abea circulam pe jos. Am sunat la primarie iar donsoara care era foarte ocupata, a inceput sa tipe ca nu exista utilaje destule! RESPECT SECT 4!!
DANIELA
27 Jan 13:07
+0
VOTURI
-0
De 3 zile niciun utilaj nu a trecut pe strada Banu Udrea din sectorul 3 al domnului Robert Negoita. Suntem ingropati in zapada si noi si masinile noastre. Ajungem taras pana la metrou, la statia Mihai Bravu.
Troian
27 Jan 11:58
+0
VOTURI
-0
D-l Negoita sa amendeze asociatiile de locatari car enu dezapezesc in fata blocurilor. Nu e adminsibil ca oamenii sa iasa sa-si curete masinile ca pe niste domnisoare in schimb sa nu dea zapada din fata blocurilor. Daca de buna voie nu se munceste sa se dea amenzi!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE