Primarul Negoiţă înlocuieşte iarba din parcuri cu "iarbă deasă". Nota de plată: 5,8 milioane lei



Potrivit anunţului postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) de Administraţia Parcurilor Sector 3, contractul privind lucrările de reabilitare a terenului în parcuri a fost atribuit firmei SC Cris Garden SRL pentru suma de 5,8 milioane lei cu TVA (1,38 milioane euro).

"Lucrările solicitate au ca scop reabilitarea terenului în parcuri, respectiv înlocuirea stratului vegetal şi gazonarea suprafeţelor reabilitate în parcuri. Pentru realizarea lucrărilor de decopertare a stratului vegetal şi refacerea acestuia este necesară scoaterea gardului împrejmuitor din zona reabilitată. Acesta va fi reparat şi montat ulterior pe poziţia iniţială", se menţionează în caietul de sarcini publicat de Direcţia Parcurilor Sector 3.

În sarcina firmei care a câştigat licitaţia intră, de asemenea, scoaterea buturugilor, defrişarea vegetaţiei spontane, decopertarea la o adâncime de 20 cm, săparea solului, refacerea stratului vegetal, afânarea şi nivelarea acestuia şi însămânţarea gazonului şi udarea vegetaţiei plantate. Tot societatea Cris Garden SRL este responsabilă pentru asistenţa ulterioară pentru aplicarea îngrăşămintelor specifice pentru gazon cu personal specializat.

Tarife mai mici la alte firme

Ținând cont de faptul că suprafaţa de teren de reabilitat este de 19 hectare, potrivit caietului de sarcini publicat de Administraţia Parcurilor Sector 3, rezultă că, în medie, Negoiţă a a plătit firmei SC Cris Garden SRL 30 de lei (7,1 euro) pentru un metru pătrat.

Prin comparaţie, societatea Garden Services SRL Bucureşti susţine că practică tarife de însămânţare a gazonului de până la 10 lei/mp, potrivit propriului site de prezentare (Vezi oferta). În sumă este inclusă erbicidarea suprafeţei, dacă este cazul, săparea, mărunţirea şi nivelarea terenului de gazonat, seminţele de gazon (50 grame/mp), împrăştierea şi încorporarea seminţelor, tăvălugirea suprafeţei şi prima udare, operaţiuni similare celor prestate de SC Cris Garden SRL.  "Preţul variază între 1-1,5 euro pe metru pătrat, în funcţie de lucrare. În aceşti bani intră şi sămânţa", a transmis telefonic un reprezentant al firmei la solicitarea reporterilor B365.ro.

Și SC Virens Group SRL din Bucureşti se laudă cu tarife mai mici decât cele plătite de administraţia Sectorului 3 firmei Cris Garden SRL. (Vezi oferta). Numai gazonarea este taxată de această companie cu cu 10 lei/mp, la care se adaugă costurile de pregătire şi curăţare a terenului. "Cu tot cu curăţat, costă 5 euro pe metru pătrat. Este inclusă şi sâmânţa aici", a precizat reporterilor B365.ro un reprezentant al firmei Virens Group SRL.

Trebuie precizat faptul că simulările de mai sus au fost realizate doar pentru o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi însă pentru o întindere de 190.000 de metri pătraţi, cum a cerut administraţia Sectorului 3, tarifele pot fi negociate mult mai bine.

Afaceri înfloritoare din peisagistică

Contactaţi de reporterii B365.ro pentru a contracta, teoretic, o lucrare de gazonare, reprezentanţii firmei căreia i-a fost atribuit contractul de 5,8 milioane lei au precizat "nu avem acest serviciu. Avem o altă firmă dar are foarte multe lucrări în această perioadă. Nu mai poate face nimic anul acesta".

Potrivit paginii de internet a Ministerului de Finanţe, SC Cris Garden avea, la sfârşitul anului 2009, o cifră de afaceri de 14,82 milioane lei şi un profit net de aproximativ 6 milioane lei. Societatea ce are ca obiect principal de activitate întreţinerea peisagistică număra, în urmă cu un an, circa 100 de salariaţi.

Recent, primarul Liviu Negoiţă, a închiriat şi gîşte, raţe, lebede şi păuni de 120.000 de lei (30.000 euro) pentru a le expune în parcurile din Sectorul 3. Acelaşi edil, vrea să cheltuiască încă 1,5 milioane lei (374.000 euro) pentru servicii de pază cu ambulanţă în parcurile A.I.Cuza, Titan, Titanii, Pantelimon şi Ghe. Petraşcu. În acest moment însă, există o singură firmă pe piaţă care s-ar plia 100% pe condiţiile cerute de Direcţia Parcurilor Sector 3, respectiv BGS.

Etichete: contract, gazon, ieftin, Liviu Negoiţă, nota de plată, oferte, pret, realitatea

0/0 COMENTARII
Camel
23 May 11:50
+0
VOTURI
-0

In sectorul 3 s-au facut foooarte multe lucruri bune! Nu comentez cum, banuiesc ca stim cu totii. Asta nu inseamna ca sunt de acord, dar am ajuns sa ne multumim cu ceea ce se face, numai sa se faca. Mi se pare ca se cam exagereaza in parcul AI Cuza cu desfiintarea spatiilor verzi si inlocuirea lor cu beton si piatra cubica. Copiii si noi toti riscam sa ne impiedicam de aceste pietre, plus ca nu se mai poate merge cu rolele si bicicletele la fel de bine. Cred ca prioritate inaintea plantarii acestui tip de gazon ar fi avut aplicarea tartanului in toate locurile de joaca , ca sa scapam o data de nisipul mizerabil, purtator a atator boli la cei mici.

Alexandru
23 May 12:11
+0
VOTURI
-0

Care spatii verzi mai omule? Argila aia care se facea namol la cea mai mica ploaie? Dumnezeule sunteti decerebrati! Te impiedici de piatra cubica? Ce vrei, gresie????

Si bine si rau!
23 May 11:15
+0
VOTURI
-0

De ce nu cautati si in sectorul 4, sa vedeti cu ce preturi s-au achizitionat bradutii, gardurile metalice etc? Va dau ca punct de pornire DGmarket, ca site de achizitie electronic.... Poate si lui Piedone ii este necesar ajutorul lui B365?

adrix
23 May 10:30
+0
VOTURI
-0

Uite alt destept, fratioare de banii astia faceai 2-3 parcari.

Si bine si rau!
23 May 11:09
+0
VOTURI
-0

parcari pentru tine si copii tai? Crezi ca 2-3 parcari rezolva problema parcarilor? Ca din cauza celor ca tine s-au desfiintat spatiile verzi! Pe unde te uiti vezi taiate parcari de una, doua trei locuri, ca niste intranduri pe spatiile vewrzi!.

shamp
23 May 10:23
+0
VOTURI
-0

nu au castigat firmele cu pretul mic pt. ca in caietul de sarcini era prevazut ca iarba sa aiba 5.59 mm , si cu picatele maro

florin
23 May 10:17
+0
VOTURI
-0

primarul de la 3 schimba si nisipul din locurile de joaca pt copii cu un fel de moketa mai groasa ca de era nevoie de astfel de lucrari scumpe, urate de proasta calitate si inutile

radu
23 May 10:26
+0
VOTURI
-0

De unde stii tu ca sunt inutile si de proasta calitate ? Ce parere ai daca copilul tau cade in nisipul mizerabil si se taie in niste eventuale cioburi ascunse acolo ? Exista niste norme care trebuiesc indeplinite, pentru securitatea copiilor in acele zone. E de fapt la minte cocosului...daca cocosul este bine intentionat. Daca este o javra angajata la realitatea s-au antene, e logic ca nu vrea sa vada evidenta.

In sectorul 3 s-au facut in sase ani, mai multe decat s-a facut in cei 14 pana sa vina Negoita. Va place sau nu.

lucian
23 May 10:01
+0
VOTURI
-0

Pai Irealitatea si site-urile ce tin de ei trebuie sa loveasca in toti pdl-istii, ca de, se apropie alegerile si trebuiesc desfiintati ca sa-si puna ei oamenii in functii.

gigi pedala
23 May 09:45
+0
VOTURI
-0

mancati rahat cei care spuneti de Negoita nu a facut nimic sau face altceva. Sectorul 3 e de departe cel mai bine intretinut sector si are cele mai ok parcuri. Mancti rahat cu polonicul chiar..

cocostarcu
24 May 09:46
+0
VOTURI
-0

daca ti se pare ca sectorul 3 are cele mai ok parcuri atunci pe de o parte viziteaza "parcul" de pe str. emil garleanu si pe de alta parte viziteaza herastraul, parcul kisselef sau bazilescu. daca nu-ti schimbi parerea atunci fie tre' sa-ti iei ochelari fie ai o anumita culoare (caz in care interventia e scuzabila).

unu
23 May 09:01
+0
VOTURI
-0

se numeste ciubuc sau sapga ...ce e nou in asta ? iei si tu ciubuc ,ia si baiatu" contractul , lucrarile se fac prost ca sa dureze putin , si apoi ,sa le refaca pe alti banuti . Reteta e simpla :asfalt de unica folosinta , iarba proasta , borduri la greu care se macina in 6 luni si trebuie inlocuite .

Aasta e rromania ,patria hotilor . In occident spaga e mult mai mica iar lucrarile se fac bine . Toti sunt multumiti . Si ceatenii din munca carora se tace totul si afaceristii si politicienii, dar la noi ,ca in congo .

catalina
23 May 08:11
+0
VOTURI
-0

Gazonul din parcuri este cea mai mare problema a sectorului 3? Chiar nu ajunge cati bani a spalat prin spatiile verzi? Si in parcul Titan a bagat o groaza de bani si ce, se vede ceva? Parcul asta e frumos el natural, nu e meritul lui Negoita. Sa vedem cine il mai voteaza ca nu a facut nimic pentru oameni

danut
23 May 08:55
+0
VOTURI
-0

mai bine ar repara stradutele si trotuarele de pe langa Policlinica Titan si nu numai care dupa iarna sunt ,,praf ".

PS

nu stiu ce se intampla ca pe Bulevardele Nicolae Grigorescu , Theodor Pallady si nu numai se sapa si se sparge de cateva zile ptr a introduce tuburi ptr cabluri (?) de telecomunicatii (cred)de catre o firma no name (?)care a facut ,,praf " stradute , trotuare , gradinile de pe langa blocuri...trasee care dupa ploile din ultimile zile ....ce sa mai vorbim - au ramas ca niste cicatrici in mult laudatul sector 3lucrari in stil romanesc .Multumim Primariei!!!

radu
23 May 09:26
+0
VOTURI
-0

catalina nu stiu de cand cunosti tu parcul Titan, dar sa spui ca nu s-a facut nimic acolo e deja o mizerie.

KTLiN
23 May 11:09
+0
VOTURI
-0

Parcul Titan A FOST frumos, cat timp a fost natural...din pacate, doar o zona din parc a fost "reamenajata" prin scoaterea pamantului si inlocuirea lui cu beton & asfalt. Intrarea din Baba Novac e toata numa beton, nu-i fir de iarba....Rondul de trandafiri e la fel. Ditamai fantana de piatra si 3 trandafiri amarati.

Trei randuri de borduri si pavele in parc, in loc de alei si poteci cu iarba...

In schimb avem zone periferice (in spate la AUCHAN), unde s-a construit o strada in 3 saptamani (de la 0), doar pentru ca sta unu cu grade prin zona, in timp ce, pe bulevardele principale, reparatiile dureaza si 1 an.

visinski
25 May 14:51
+0
VOTURI
-0

Cine locuieste in zona a putut vedea cum parcul a inflorit si este la aceasta ora cel mai frumos din Bucuresti. Chestia cu costurile e o alta problema. Spre deosebire insa de alti primari, in sectorul 3 chiar se cunoaste mana de bun gospodar. Ceea ce se poate reprosa lui Negoita este slaba anvelopare a blocurilor comparativ cu alte sectoare.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE